x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Observator Rezerviştii militari protestează azi în Capitală

Rezerviştii militari protestează azi în Capitală

Publicat la 28 Feb 2011 20:27 Modificat la 28 Feb 2011 20:27

Membrii Sindicatului Cadrelor Mi­litare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMD) protestează astăzi încă o dată împotriva schim­bărilor legislative care le-au diminuat pensiile. Rezerviştii pleacă în marş prin Capitală pe traseul Academia Militară – Piaţa Victoriei, începând cu ora 11:00.

„Guvernul a minţit ca de obicei după ultimul nostru m­iting. Nouă ni se fură două proprietăţi: gradul mi­litar şi pensia. Bătălia nostră nu e pentru cuantumul pensiilor, e pentru statutul de militar. Aparent am câştigat recalcularea, în realitate nu, întrucât au apărut noile ordine, pe care le avem, cu data de 15 martie, care revizuiesc pensiile beneficia­rilor. La acest protest ni se vor alătura şi alţii, pentru că milităm inclusiv pentru revenirea la Legea 19/2000, care prevedea creşterea gradată a pensiilor”, a declarat pentru Jurnalul Naţional col. Mircea Dogaru, pre­şedintele SCMD.

×
Subiecte în articol: observator