x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 Isaccea: Cine a CÂȘTIGAT Primăria Isaccea

REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 Isaccea: Cine a CÂȘTIGAT Primăria Isaccea

06 Iun 2016   •   08:33
REZULTATE ALEGERI LOCALE 2016 Isaccea: Cine a CÂȘTIGAT Primăria Isaccea

Primăria oraşului tulcean Isaccea a fost câştigată de reprezentantul PSD, Anastase Moraru, potrivit rezultatelor parţiale făcute publice de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

'Candidatul PSD la Primăria oraşului Isaccea a obţinut 59,8% din voturile valabil exprimate, iar cel al PNL - 32,44%. La nivelul Consiliului local, reprezentanţii PSD au obţinut 53,51%, iar cei ai PNL - 32,61%', a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al BEJ, judecătorul Iordan Andrei.

La Consiliul local, PSD a obţinut 53,51% din voturile valabil exprimate, iar PNL 32,61%, potrivit sursei.

Lista propusă de social-democraţi a fost preferată de alegători şi pentru Consiliul Judeţean.

'Pentru Consiliului Judeţean, după centralizarea voturilor din 29 de secţii de votare, PSD a obţinut 50,71%, PNL - 35,29%, ALDE - 6,91%', a mai spus judecătorul Iordan Andrei.

Până la ora 7.00, potrivit sursei, BEJ a centralizat sufragiile din opt circumscripţii electorale, respectiv oraşul Isaccea şi şapte comune.

Reprezentantul PSD, Anastase Moraru a câştigat pentru prima dată funcţia de primar al oraşului Isaccea în anul 2012. AGERPRES

×