x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Robert Negoiţă: Pe listele de alegători din sectorul 3 apar 2.000 de alegători la aceeaşi adresă

Robert Negoiţă: Pe listele de alegători din sectorul 3 apar 2.000 de alegători la aceeaşi adresă

01 Iun 2012   •   11:51
Robert Negoiţă: Pe listele de alegători din sectorul 3 apar 2.000 de alegători la aceeaşi adresă

Candidatul Uniunii Social Liberale (USL) la Primaria Sectorului 3, Robert Negoita, sustine ca listele de votanti din sectorul 3 cuprind si peste 2.000 de persoane la aceeasi adresa, fapt care este ilegal, pentru ca legislatia prevede un minim spatiu locativ.

'Vreau sa va prezint astazi doar o metoda folosita de Liviu Negoita si PDL in sectorul 3 pentru a castiga alegerile si ne-am uitat pe listele electorale, am avut niste surprize colosale. De exemplu, avem zone precum str. Culesului nr. 55. La aceasta adresa locuiesc 1.563 de votanti, deci in aceasta curte, pe str. Mos Ion Roata nr. 5 - 1.225 de votanti, pe str. Valsanesti nr. 36 - 2.120. In aceasta situatie noi am numarat peste 16.000. Am avut o discutie cu premierul Victor Ponta alaltaieri, care mi-a spus: 'Robert, noi am mai gasit peste 28.000 in aceeasi situatie'', a declarat Robert Negoita vineri, intr-o conferinta de presa.

El a spus ca a fost informat ca sunt cozi interminabile la Evidenta Populatiei pentru ca unele persoane sa-si faca 'buletin de sectorul 3'.

'Haideti sa lasam locuitorii din sectorul 3 sa-si aleaga primarul si Consiliul, pe de o parte, pe de alta parte, fac apel la locuitorii din sectorul 3 sa se mobilizeze cu totii la vot. Haideti sa iesim la vot, haideti sa ne alegem noi primarul si Consiliul si primarul general si primarul de sector si Consiliul general si Consiliul de sector, haideti sa ni-i alegem noi, pentru ca daca noi nu vom iesi la vot, acesti peste 28.000 de cetateni care au drept de vot in sectorul 3, dar care nu au nicio legatura cu sectorul 3, sa nu ne puna ei primarul in sectorul 3 si la Capitala!', a afirmat Negoita.

El nu stie daca sutele de persoane despre care spune ca figureaza la aceeasi adresa au viza de flotant.

'Noi doar i-am gasit pe lista de votanti, noi nu stim cu ce documente sunt acolo, probabil ca unii sunt flotanti, altii au mutatie, nu avem de unde sti, ca pe lista votantilor nu se specifica, dar noi, cand am inceput sa ne uitam pe lista votantilor si cand am vazut ca sunt peste 1.000 sau peste 2.000 de persoane la aceeasi adresa si ne-am dus si am gasit asa, o casa din asta, evident ca ne-am alarmat', a afirmat Robert Negoita.

Potrivit acestuia, faptul ca pe listele de alegatori din sectorul 3 figureaza atat de multe persoane la aceeasi adresa este 'profund ilegal'.

'O sa dovedim asta, din nefericire nu putem sa o dovedim inainte de alegeri, din nefericire, dar este profund ilegal, pentru ca legea spune clar - ai nevoie de un minim spatiu locativ', a spus el. (Agerpres)

×