x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a murit

Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a murit

de Redacția Jurnalul    |    03 Dec 2025   •   20:19
Fostul ministru al Justiției, Rodica Stănoiu, a murit
Sursa foto: Jurnalul/ Rodica Stanoiu

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în Guvernul condus de Adrian Năstase, a murit miercuri la vârsta de 86 de ani, anunță Gândul.

Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1961. Ea a urmat studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg.

În 1975, Rodica Stănoiu a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române.

Din anul 1995 și până în anul 2005, Rodica Stănoiu a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 a ocupat aceeași funcție academică la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Începând cu anul 1996, Rodica Stănoiu a ocupat funcția de senator în cadrul Parlamentului României timp de trei mandate, iar între 2000 și 2004, a fost Ministru al Justiției.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: rodica stanoiu murit