x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Românii evacuați din infernul Fâșiei Gaza au ajuns acasă. Ciolacu a venit cu ei în avion

Românii evacuați din infernul Fâșiei Gaza au ajuns acasă. Ciolacu a venit cu ei în avion

de Redacția Jurnalul    |    08 Noi 2023   •   22:24
Românii evacuați din infernul Fâșiei Gaza au ajuns acasă. Ciolacu a venit cu ei în avion
Sursa foto: gov.ro

Avionul care i-a adus acasă pe românii evacuați din Fâșia Gaza au ajuns pe Aeroportul Otopeni. Premierul Marcel Ciolacu a mers în Egipt pentru a-i întâmpina și s-a întors în țară împreună cu ei.

În jurul orei 22.00 a aterizat aeronava care i-a adus în țară pe românii evacuați din Fâșia Gaza.

La bordul avionului a fost și premierul Marcel Ciolacu. Acesta a fost în Egipt pentru a-i întâmpina pe cei scăpați din infernul Fâșiei Gaza.

93 de români și membri de familie ai acestora au ieșit din Fâșia Gaza prin punctul de frontieră Rafah (Republica Arabă Egipt).

Prim ministrul român a fost în Egipt pentru a-i primi pe cetățenii români care au fugit de conflictul din Fâșia Gaza.

„Cred că atât eu, cât și doamna ministru, am făcut astăzi un gest de normalitate și mai mult decât atât am transmis un semnal foarte clar, că statul român nu lasă niciun român în urmă.

Astăzi au fost recuperați 129 de români, atât români cu cetățenie română în România, cât și români din Republica Moldova. Următoarea aeronavă cred că într-o oră va ateriza și după cum bine știți, deja este o lista de 51 de români. Au venit mai multe solicitări, peste 100, ca în perioada următoare să vină în România împreună cu familiile. 

Vreau să mulțumesc, în primul rând, doamnei ministru și echipei sale de la ministerul de Externe, la toate instituțiile statului român implicate în această acțiune de recuperare a românilor din Fâșia Gaza. Să specific foarte clar, în toată această perioada a existat o conlucrare directă între Guvernul României și președintele României. Nu în ultimul rând, aș dori să mulțumesc statului Israel, Egiptului, Qatarului și Statelor Unite ale Americii pentru reușita acestei acțiuni.

În continuare celula de criză de la Ministerul de Externe va funcționa până când vom recupera ultimul român din Fâșia Gaza care dorește să vină în România sau în Republica Moldova.”, a spus Marcel Ciolacu. 

Ciolacu

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciolacu romani gaza