Strategiile stabile pe termen lung sunt esențiale pentru a contribui la realizarea transformării economice necesare și a obiectivelor mai ample de dezvoltare durabilă, precum și pentru a înregistra progrese în ceea ce privește obiectivele climatice pe termen lung stabilite de Acordul de la Paris.
La nivelul UE, Uniunea și-a finalizat strategia pe termen lung, obiectivul de bază fiind ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.
Prin Legea europeană a climei, UE a consacrat în legislație obiectivul neutralității climatice și obiectivul intermediar clar de reducere a emisiilor nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55 % până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990.
Regulamentul privind guvernanța stabilește un proces prin care statele membre să își pregătească, până la 1 ianuarie 2020, primele lor strategii pe termen lung cu o perspectivă de cel puțin 30 de ani și, ulterior, noi strategii o dată la 10 ani.
Până în prezent, Bulgaria, Irlanda, Polonia și România nu au prezentat încă Comisiei strategiile lor naționale pe termen lung. Statele membre în cauză au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde și a transmite Comisiei strategiile. În caz contrar, în absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat.
Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației UE. Aceste decizii, care vizează diverse sectoare și domenii de politică ale UE, au scopul de a asigura aplicarea corespunzătoare a legislației UE, în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.
(sursa: Mediafax)