Peste 70% din liderii de business din România, atât din organizaţiile de stat, cât şi din companiile active în sectorul privat, consideră benefică accelerarea proiectelor de transformare digitală, după doi ani în care tehnologia a demonstrat că poate ţine oamenii conectaţi şi poate susţine activităţile companiilor atunci când ele sunt mutate aproape în totalitate în mediul online.
De ce este însă nevoie pentru a trece de la digitalizarea spontană, la o strategie coerentă în această direcţie?
„Vorbim foarte mult despre inovaţie şi despre instrumentele pe care inovaţia le aduce – diverse servicii, soluţii, aplicaţii ale tehnologiei. Însă n-am putea vorbi despre asta dacă n-am aduce educaţia în discuţie. Educaţia este unul din marile pariuri pe care le avem pentru a duce ţara mai departe în cursa spre digitalizare, pentru a evolua, pentru a facilita dezvoltarea societăţii pe orizontală şi verticală”, a spus Bogdan Putinică, general manager în cadrul Microsoft România, în cadrul evenimentului InnovX – BCR, un proiect ZF şi BCR.
Potrivit lui, România are de recuperat decalaje mari prin prisma acestui lucru, şi de aceea ei şi-au concentrat o parte din energii şi strategii în această direcţie.
De aceea, pentru ca România să continue cu paşi rapizi drumul spre transformarea într-un hub de inovaţie şi digitalizare, unul dintre cei mai importanţi factori care trebuie luaţi în calcul este educaţia digitală, consideră executivul.
La rândul său, Daniel Rusen, director de marketing şi operaţiuni al Microsoft, susţine că în prezent există o mare oportunitate, astfel încât ţara să devină un centru de inovaţie şi digitalizare cel puţin pentru Europa.
„Ne dorim să exportăm idei. Ne dorim să exportăm tehnologie şi nu mai vrem să exportăm talente. Pe de o parte, gradul de digitalizare al mediului de afaceri este încă scăzut, încă la început, dar lucrul acesta reprezintă o oportunitate pentru viitor. Pe de altă parte, avem baze solide. În primul rând, dacă ne uităm la companiile de IT din România, acestea sunt deja mature, avem deja un număr ridicat de specialişti aici.”
Mai mult decât atât, adaugă el, universităţile din România produc specialişti – şi sunt tot mai multe cele care investesc în acest domeniu. Un alt element important care va contribui la dezvoltarea tehnologică a României este reprezentat de dorinţa şi nivelul de conştientizare al actorilor din mediul privat, dar şi din sectorul public, cu privire la nevoia unor strategii concrete de digitalizare. Mai multe studii din piaţă arată că peste 70% dintre liderii de business din România, atât cei activi în organizaţiile de stat, cât şi cei care reprezintă mediul de business privat, consideră benefică accelerarea proiectelor de transformare digitală, completează Daniel Rusen.
(sursa: Mediafax)