x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, bună pentru atacuri cibernetice

România, bună pentru atacuri cibernetice

20 Iul 2016   •   21:00

România este o ţară ideală din care să se lanseze atacuri cibernetice fie din interior, fie asupra altor state, se arată într-un raport al think tank-ului Strategikon.

Hackerii pot profita în ţara noastră de viteza mare a internetului, dar şi de protecţia foarte slabă a reţelelor cibernetice, care le permite să lovească uşor şi să rămână anonimi, se arată în raport.

Documentul susţine că lipsa unei legi care să traseze răspunderea privind o infrastructură cibernetică aflată în proprietatea unui operator privat face ca avantajele ce derivă din capabilităţile superioare ale infrastructurii la nivel de ţară să devină "reale dezavantaje din punct de vedere cibernetic la nivel local, regional şi chiar global".

Raportul mai arată că românii sunt foarte scceptici la măsurile de securitate impuse de stat în domeniul cibernetic, fiind văzute drept o formă de cenzură.

 

×