Publicaţia franceză La Tribune a dedicat o pagină întreagă unui un articol despre statisticile referitoare la sărăcia care îi afectează pe copiii din Uniunea Europeana, folosind ca ilustraţie o fotografie din România. Astfel, conform unor date statistice, România se află pe locul doi în Europa la numărul de copii care traiesc în sărăcie,
Conform datelor publicate de Eurostat şi citate de La Tribune, peste un sfert dintre copiii sub 18 ani care trăiesc în UE sunt expuşi riscului de sărăcie şi de excluziune socială, mai ales în ţări ca România, Bulgaria, Letonia şi chiar Ungaria.
Ţara noastră este pe locul doi într-un top al procentului de sărăcie în rîndul minorilor. Doar Bulgaria este înaintea noastră. În 2011, procentul de sărăcie în rândul minorilor a fost de 52% în Bulgaria, 49% în România, 44% în Letonia şi 38% în Irlanda. La polul opus în Suedia, Danemarca şi Finlanda doar 16% este procentul copiilor aflaţi în pragul sărăciei.
La Tribune mai scrie că în România 78% dintre copiii ai căror părinţi au un nivel scăzut de educatie sunt expuşi riscului de sărăcie, faţă de 2% în cazul părintilor care au studii superioare.
Potrivit unui studiu publicat de Oficiul European de Statistică, în 2011 aproape 27% dintre minori şi 24% dintre adulţi au fost afectaţi de sărăcie.
Citește pe Antena3.ro