x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

20 Ian 2006   •   00:00

20 ianuarie 2006

"Cartea acasa" pentru batrani


Persoanele cu handicap si batranii din Sfantu Gheorghe vor putea primi acasa carti de la Biblioteca Judeteana. Prin programul "Cartea acasa", varstnicii vor putea solicita telefonic ce carti doresc sa citeasca si le vor fi aduse acasa, gratuit.

Anina - Bani de la Guvern pentru victime


Familiile minerilor care si-au pierdut viata in tragedia de la Mina Anina vor primi un ajutor financiar din partea statului de 140 de milioane de lei vechi pentru fiecare miner decedat, a anuntat ieri ministrul Muncii, Gheorghe Barbu. Pentru cei raniti grav se vor acorda 70 de milioane de lei vechi, iar in cazul accidentatilor usor, ajutorul este de 35 de milioane. Copiii minori ai oratacilor implicati in tragedie vor primi cate 10 milioane de lei. (Aniela Nine)

Negocieri - Marie-Jeanne Ion, la National TV?


Desi s-a retras o perioada din viata publica dupa toata tevatura creata in jurul rapirii sale si a colegilor sai in Irak, se pare ca jurnalista Marie-Jeanne Ion vrea sa revina. Pe sticla. In cursul zilei de miercuri ea a facut o "vizita de lucru" la sediul National TV unde, probabil, a discutat despre obtinerea unui post in cadrul departamentului de stiri. La ora actuala, raspunsul conducerii National TV ramane inca necunoscut.

Valcea - Sat expropriat pentru carbune


74 de familii din localitatea valceana Berbesti ar putea fi expropriate pentru extinderea suprafetei de exploatare a carbunelui. Pe terenul de 300 de hectare vizat de Intreprinderea Miniera Berbesti se mai afla un cimitir si o biserica din secolul al XIX-lea. Oamenii vor fi despagubiti, dar majoritatea e nemultumita de proiect. (Alexandra Herta)

Alba - Clanul Clamparu ramane in arest


Dupa doua ore de deliberari, instanta Curtii de Apel Alba-Iulia a decis mentinerea arestarii preventive a celor opt inculpati in procesul clanului Clamparu. Ieri, Curtea de Apel Alba-Iulia a fost din nou recuzata, dar magistratii au trecut peste cererea avocatilor apararii. Recursul procurorilor impotriva hotararii de retrimitere a dosarului la Parchet se va judeca la 7 februarie 2006. "Consider ca ne-am aflat la un spectacol de circ", a declarat Ion Gherghisan, avocatul lui Ion Clamparu. (Lucian Dobrater)

Brasov - Stampile electorale la Prefectura


La mai bine de o saptamana dupa scandalul stampilelor electorale gasite la Cluj, alte cateva sute de stampile cu inscriptia "votat" au fost descoperite ieri in beciul Prefecturii Brasov. Desi legea spune ca stampilele trebuie predate judecatoriilor si distruse in maximum trei luni, verificarile au aratat ca acestea au fost folosite la alegerile locale din 2000 si 2004. (Ramona Tintea)

Droguri - Romani retinuti in Spania


Doi romani au fost retinuti de Garda Civila spaniola marti noapte, dupa ce au fost prinsi intr-un grup care a descarcat peste trei tone de hasis pe o plaja din regiunea Almeria, transmite Mediafax. Agentii spanioli au sesizat prezenta unei ambarcatiuni aproape de mal, in timp ce mai multe persoane se aflau pe plaja. Cand au ajuns insa in zona, ambarcatiunea s-a indepartat. Unii dintre cei care descarcau drogurile au reusit sa fuga.

Rahova - Hayssam, operat de un fost ministru


Omar Hayssam a fost operat la colon de o echipa mixta de medici specialisti condusa de profesorul Mircea Beuran, fost ministru al Sanatatii. Operatia a durat patru ore, timp in care medicii au extirpat o tumoare de zece centimetri, localizata la colon. Omar Hayssam a fost internat in spital la 3 ianuarie 2006, dupa ce a acuzat dureri abdominale insuportabile.

Justitie - Moartea lui Ursu, inca in proces


Cazul uciderii disidentului anticomunist Gheorghe Ursu va primi, la sfarsitul acestei luni, o solutie finala de la judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Fostii ofiteri de militie Tudor Stanica si Mihai Creanga, condamnati la cate zece ani de inchisoare pentru implicare in omorarea disidentului, sustin ca noi documente medico-legale ar schimba soarta dosarului. (Miruna Pasa)

Conflict - Drumarii ameninta cu greva


Sindicalistii din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ameninta cu deschiderea conflictului de munca, ei invocand lipsa unui buget pe 2006 al companiei aprobat de Ministerul Transporturilor, ceea ce face imposibila negocierea salariilor. Angajatii spun ca nu vor mai iesi sa curete drumurile daca nici pana la sfarsitul acestei luni ministerul nu aproba bugetul.

Galati - Tir spulberat de tren


Soferul unui tir incarcat cu cherestea a murit ieri dupa ce nu a respectat semnalele luminoase de la o trecere la nivel cu calea ferata, si autovehiculul sau a fost izbit din plin de trenul international 402 Bucuresti - Chisinau. Si in municipiul Galati au avut loc mai multe accidente grave din cauza zapezii si a ghetii. O Dacie a ajuns sub rotile unui tir, iar un maxi-taxi a intrat intr-un copac pe care l-a scos din radacina. (Erik Hoosz)

Mamaia - Taxa de bariera, anulata


Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Constanta a anulat, ieri, 17 taxe speciale, instituite de Primarie, printre care si taxa de bariera in statiunea Mamaia, dupa ce prefectura le-a atacat in instanta. Prefectul de Constanta, Danut Culetu, a declarat, ieri, ca taxele speciale au fost propuse anul trecut de primarul Mazare pentru 2006 si votate in Consiliul Local Municipal, dar Prefectura a obtinut suspendarea incasarii taxelor in cauza incepand din 1 ianuarie 2006. Primarul Constantei, Radu Mazare, a declarat ca va face recurs si ca va scoate din bugetul pe 2006 tot ce isi propusese in plus pentru acest an, in Mamaia. (Radu Crivat)

Masura - MEdC, pazit de politisti comunitari


Paza Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) va fi asigurata timp de o saptamana de catre jandarmi, iar apoi de catre Politia Comunitara, in baza unui acord semnat, ieri, de ministrul Educatiei si cel al Administratiei si Internelor, a declarat Adrian Gorun, secretar general al MEdC. Tot ieri a inceput si montarea camerelor de supraveghere in interiorul ministerului. Contractul cu firma de paza care asigura paza a fost reziliat. Masurile de paza au fost luate dupa ce, in urma cu doua zile, unul dintre agentii firmei de paza a violat o tanara in incinta ministerului. (Radu Crivat)

Conflict - Drumarii ameninta cu greva


Sindicalistii din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ameninta cu deschiderea conflictului de munca, ei invocand lipsa unui buget pe 2006 al companiei aprobat de Ministerul Transporturilor, ceea ce face imposibila negocierea salariilor. Angajatii spun ca nu vor mai iesi sa curete drumurile daca nici pana la sfarsitul acestei luni ministerul nu aproba bugetul.


Epava Polana a fost scoasa din Dunare


Impingatorul-remorcher slovac Polana a fost scos ieri din Dunare de Cormorantul firmei Multraship Salvage. Epava a fost ancorata lAnga docul CNF Giurgiu Nav SA de pe Canalul Plantelor. Nava s-a scufundat la 19 decembrie n urma unui incendiu. (Elena Stan)
×
Subiecte în articol: observator