x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Romania in 5 minute

Romania in 5 minute

02 Mar 2005   •   00:00

3 martie 2005

Bucuresti, cel mai ieftin

Bucurestiul este unul dintre cele mai ieftine orase din lume. Preturile sunt de trei ori mai mici decat in Zürich, una dintre cele mai scumpe localitati, arata un raport al companiei elvetiane UBS. Banca a calculat cat trebuie sa munceasca o persoana pentru a cumpara un kilogram de paine si un kilogram de orez.

Vizita- Principele Radu vrea o "seara galateana"

Alteta Sa Principele Radu de Hohenzollern-Veringen vrea sa organizeze in toamna acestui an o "seara galateana" la Palatul Elisabeta, unde sa fie prezenti peste 40 de reprezentanti ai orasului de pe Dunare, din cadrul autoritatii publice, studentii si profesorii cei mai activi in viata economica a judetului, dar si oameni de afaceri. Afirmatia a fost facuta ieri in cadrul vizitei pe care Principele Radu a facut-o la Galati. "Sunt dispus sa ducem aceasta seara galateana mai departe pentru ca sunt multe lucruri care pot fi realizate", a concluzionat Principele Radu de Hohenzollern-Veringen. (Erik Hoosz)

Timisoara - Un caine a gasit o grenada in parc

O grenada de exercitiu a fost descoperita ieri-dimineata intr-un parc din Timisoara de cainele unui localnic. Gheorghe Telbisz spune ca si-a scos cainele la plimbare, iar la un moment dat acesta a inceput sa se agite si a descoperit imediat grenada, langa un copac. Locotenent colonelul Ioan Ciontas de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgente Banat a declarat ca grenada era una de exercitiu si nu ridica nici un pericol. El a mai adaugat ca grenada a fost abandonata probabil de vreo persoana care voia sa scape de ea.

Blaj - Politia Rutiera are doi agenti si o masina

Serviciul Rutier din cadrul Politiei Blaj are doar doi agenti care au la dispozitie un "parc auto" de patru masini, din care doar una este in stare de functionare, pentru a patrula pe strazile orasului. Conform unui raport prezentat consilierilor locali de comandantul Politiei Municipale Blaj, comisarul-sef Silviu Sinea, in 2004 au fost ridicate aproape 100 de permise de conducere, majoritatea pentru consum de alcool. (Lucian Dobrater)

Memorandum - Inspectie veterinara la frontiera

Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara (ANSVSA) a semnat cu Ministerul Integrarii, Ministerul Finantelor si Ministerul Agriculturii un Memorandum pentru urgentarea asigurarii bazei legale si a resurselor financiare necesare construirii posturilor de inspectie veterinara la frontiera. Posturile de inspectie veterinara la frontiera se vor face la Halmeu, Siret, Sculeni, Albita, Constanta de Nord si Sud, Otopeni si Moravita si sunt prevazute in documentele de negociere cu UE. "In cazul nerealizarii acestui obiectiv, importurile din UE vor evita teritoriul tarii noastre", avertizeaza ANSVSA. (Florina Zainescu)

Bacau - Si-a predat fiii la Politie

O femeie din Bacau si-a predat la politie doi fii cautati pentru furt, dupa ce a aflat ca un al treilea fiu fusese deja arestat in acelasi dosar. Vasilica Lupu a aflat ca fiul ei cel mare, Gheorghe, fusese deja retinut de politie si, chestionandu-si ceilalti doi fii, a aflat ca si acestia participasera la fapta. "I-am luat de brat si i-am dus personal la politie", a declarat Vasilica. Gheorghe Lupu era cautat din anul 2001, cand a fost condamnat la doi ani de inchisoare pentru mai multe. Tot de atunci era cautat si Marian Lupu. (Ion Alexandru)

Hotarare - Baza sportiva redata ministerului Educatiei

Baza sportiva "Cutezatorii" din Bucuresti va reveni ministerului Educatiei printr-o hotarare de guvern, care va fi supusa spre aprobare in sedinta de azi. Baza situata pe malul drept al lacului Tei apartinea Ministerului Invatamantului din 1972, dar in 2003 a fost transferata Regiei Autonome "Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat". La data predarii bazei, Agentia Nationala a Taberelor si Turismului Scolar investise pentru modernizarea acesteia, aproximativ 1 miliard de lei de la bugetul de stat. Dupa transfer elevii si copiii nu au mai avut acces. (Eugenia Mihalcea)

Revenire - Romanii judecati in Rusia au ajuns acasa

Muncitorii romanii arestati in Rusia pentru ca nu aveau viza de lucru s-au intors in tara. "Deocamdata nu stiu daca ne vom decide sa actionam in instanta firma prin intermediul careia am ajuns in Rusia", a declarat pentru Rompres Marius Stoian, unul din muncitori. Stoian a spus ca decizia depinde de primirea integrala a salariilor promise in momentul incheierii contractului. 90 de muncitori romani, plecati in august 2004 in Rusia au fost arestati de politia moscovita acuzati ca nu aveau viza de lucru. (Alexandru Nastase)

Camera Deputatilor - Calomnia, pedepsita doar cu amenda

Deputatii din Comisia Juridica au hotarat ieri sa elimine din Codul Penal pedeapsa cu inchisoarea pentru infractiunea de calomnie. Astfel, ei au stabilit ca infractiunea de calomnie sa fie pedepsita cu o amenda cuprinsa intre 2,5 milioane si 130 de milioane de lei. Prin aceasta decizie, deputatii juristi au acceptat propunerea fostului presedinte Ion Iliescu privind reexaminarea Legii pentru aprobarea Ordonantei de urgenta privind modificarea si completarea unor dispozitii din Codul Penal. (Carmen Vintila)

Alerta - Bioterorismul, o amenintare reala

La Lyon - Franta, zilele trecute, politisti din 158 de state, printre care si seful Politiei Romane, chestorul Dan Fatuloiu (foto stanga) s-au intalnit sub comanda Interopol pentru a stabili o strategie comuna de lupta impotriva Bioterorismului. Directorul Interpol, Ron Noble (foto dreapta), a avertizat ca "lumea nu este pregatita sa faca fata amenintarii bioteroriste", iar fortele de politie sunt insuficient pregatite pentru a preveni atacurile biologice. Reprezentantul Frantei a solicitat Interopolului crearea unui centru international de monitorizare pentru combaterea acestei amenintari si securizarea laboratoarelor care folosesc substante periculoase. (Eduard Pascu)

Procesul "Mihailesti" - Bunurile inculpatilor raman sub sechestru

Judecatorii Tribunalului Vrancea au hotarat ieri sa mentina hotararea de punere sub sechestru a bunurilor personale si a societatilor inculpate in procesul exploziei de la Mihailesti. Fostul director general al Doljchim, Ion Gherghe, patronul Mih Trans Craiova, Mihai Guna, si administratorul Ney Transport Piatra Neamt, Ionel Neagoe, facusera recurs la aceasta masura dupa ce procesul a fost stramutat la Focsani. Pentru cei trei reprezentanti, care au lipsit la sedinta de ieri, s-au emis mandate de aducere la urmatorul termen, pe 23 martie. Explozia unui camion incarcat cu azotat de amoniu, produsa in 24 mai 2004 in comuna buzoiana Mihailesti, a ucis 18 oameni.

Avertisment - UE va verifica respectarea normelor de mediu

Integrarea in Uniunea Europeana le va duce companiilor romane si obligativitatea sa respecte la sange normele de mediu. Secretarul de stat pe probleme de integrare din Ministerul Mediului, Korodi Attila, a declarat ieri la Cluj ca ar trebui sa invatam din greselile tarilor care au intrat inaintea noastra in UE si a dat exemplul Poloniei, unde zilnic se platesc amenzi de 300.000 de euro pentru nerespectarea normelor de mediu. Korodi a mai spus ca oficialii europeni au obiceiul sa faca vizite inopinate si ii au in vizor mai ales pe marii poluatori. (Elena Stanciu)

Constanta - Consiliul Judetean, constituit ilegal

Magistratii Tribunalului Constanta au decis ilegalitatea constituirii Consiliului Judetean, in urma unei actiuni in instanta a mai multor consilierii judeteni ai Aliantei D.A. Instanta constanteana a dispus anularea mai multor hotarari de constituire, validare si desemnare a conducerii Consiliului Judetean Constanta. Actuala conducere a CJ s-a declarat gata sa se adreseze Curtii Constitutionale pentru a li se recunoaste legalitatea constituirii. (Mariana Craciun)

Isarescu - Cursul previzibil invita la speculatii

Anuntarea de catre Banca Nationala a unui nivel al cursului de schimb, care sa raspunda solicitarilor venite din partea exportatorilor, ar reprezenta cel mai mare rau pentru Romania, a declarat ieri guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. "Pentru a putea liberaliza subcapitolul urmator din contul de capital este necesara o variabilitate de cel putin 7%-8% a cursului de schimb", a explicat guvernatorul BNR. BNR trebuie sa mentina impredictibilitatea evolutiilor de curs, pentru a descuraja intrarile de fonduri speculative. Guvernatorul l-ar putea insoti pe presedintele Traian Basescu in vizita de la Washington.
×
Subiecte în articol: observator