România, în aventura Nabucco / "Cred că România îşi este singură cel mai mare duşman"

Ce sanşe are conducta Nabucco? Poate România să devină independentă în totalitate de gazul rusesc? Wilfried Lang, un german care a locuit mulţi ani în România şi care a lucrat multe decenii ca observator economic pentru marile companii petroliere, face o analiză a situaţiei în exclusivitate.

D-le Lang, cu câţiva ani în urmă aţi scris un articol privind proiectul Nabucco. Despre ce era vorba acolo şi ce răsunet a găsit?

­ Pe atunci, noţiunea "Nabucco" era cunoscută doar unor experţi în materie. Descrisesem acolo şansele României de a participa la construcţia şi ulterior exploa¬tarea unei magistrale de gaz metan ducând din zona Mării Caspice până în Europa de Vest. Conform vechii tradiţii româneşti de nepăsare şi ignoranţă, în special a aşa-zişilor factori de decizii, subiectul nu a interesat pe nimeni. Răsunetul a fost egal cu zero.

DE NABUCCO SE VORBEŞTE DE 20-30 DE ANI

­ Dar dvs. de unde cunoşteaţi acest proiect?

­ Marile concerne petrochimice la nivel mondial, în ultimul timp chiar şi Gazprom, fac de obicei planuri de perspectivă pe următorii 10-20 ani. Cum eu am fost observa¬tor economic în acest domeniu timp de peste trei decenii, vă închipuiţi că sunt oarecum informat.

­ Se pare însă că aţi avut înainte de asta şi alte iniţiative mai vechi, care, tot aşa, n-au găsit nici o atenţie?

­ Aşa este. Am încercat încă din 1992-’93 prin discuţii directe să introduc industria petrolieră românească pe filiera traficului şi prelucrării de petrol internaţional. Fără nici un succes. Unii nu au priceput ce voiam să le comunic, alţii nu au vrut să înţeleagă, crezând că sunt capabili să facă ei afacerea pe cont propriu sau măcar să încaseze nişte şperţuri considerabile. Dar nu are rost să reîncălzim acest subiect. Cred că România îşi este singură cel mai mare duşman.

PERICOLELE DIN ZONA CAUCAZIANĂ

­ Poate exageraţi totuşi. Dar să revenim la subiect. Cum poate fi definit de fapt proiectul Nabucco?

­ După destrămarea Uniunii Sovietice, ţările devenite formal independente, limitrofe Mării Caspice, au căutat o modalitate pentru valorificarea zăcămintelor petroliere aflate acum pe teritoriile lor, fără însă a ajunge din nou sub tutela rusească. Au avut loc o serie de consultări şi au început chiar tratative cu diverse firme producătoare sau distribuitoare de petrol şi gaz metan. Că asta nu le-a plăcut ruşilor nu trebuie să vă mai spun. În toată constelaţia asta, problema esenţială a fost şi este transportul hidrocarburilor scoase la suprafaţă în zona Mării Caspice spre consuma¬torii din Vest. Piedicile pe acest drum le constituie condiţiile geofizice şi geografice foarte dificile din zona transcaucaziană, pe de o parte, iar pe de altă parte, situaţia politică a teritoriilor prin care urmează a trece magistrala.

­ Apropo, care sunt actualmente cantităţile de gaz metan pompate de ruşi în Europa de Vest  şi prin ce conducte ajung acolo?

­ După toate calculele de până acum, ţările Europei de Vest importă circa 150 miliarde de metri cubi gaz metan din Rusia. Şi anume, prin conductele care străbat Ucraina, circa patru cincimi (120 mrd.), iar conducta care trece prin Polonia restul de o cincime (30 mrd.).

­ Bine, şi ce rol urmează a juca Nabucco?

­ După cum am spus mai înainte, ţările limitrofe Mării Caspice, în special Kazah¬stan, Azerbaidjan şi Turkmenistan, vor să-şi comer¬cializeze resursele naturale fără dependenţa de magistralele ruseşti. La fel şi consumatorii din Vest sunt interesaţi într-o sursă, respectiv de aprovizionare suplimentară, independentă de ruşi. Astfel s-a născut ideea unei conducte noi, care ar trece prin Georgia, Turcia, Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, eventual Germania de Sud.


FINANŢATAREA, CEA MAI MARE PROBLEMĂ

­ Aţi spus că în principiu proiectul acesta există mai de mult. De ce nu s-a făcut nimic până acum?

­ Din mai multe motive, cel mai important fiind, desigur, finanţarea. Dintre cei care participă la acest proiect, doar firmele RWE (Germania) şi OMV (Austria) pot asigura în prezent sumele necesare pentru partea lor de investiţii. Ceilalţi fiind în căutare de fonduri. Din ce surse, nu se ştie. În orice caz, Uniunea Europeană a dat de înţeles că din partea ei nu se pot aştepta la nimic.

­ Deci, cât timp va ţine actuala criză financiară, totul ar rămâne în suspensie?

­ Din păcate, cam aşa este.

­ De fapt, cât ar trebui investit în Nabucco per global ?

­ Se apreciază circa 10 miliarde de euro.

­ Şi cam cât ar reveni partea României?

­ Aproximativ 1 miliard de  euro.

­ Ce alte probleme s-ar mai putea ivi?

­ Trebuie ştiut că Nabucco va fi cea mai lungă magistrală, cu o ramificaţie în Iran, alta în Turcia, spre Ceyhan, adică Marea Mediterană, şi una eventuală în Bulgaria sau România. Condiţiile de tranzit prin aceste ţări încă nu sunt fixate contractual şi din experienţă ştim că, cu cât sunt mai mulţi participanţi, cu atât se vor ciocni mai multe interese, inclusiv ambiţii naţionale, pretenţii pecuniare, chestiuni tehnice şi rezerve ecologice şi de altă natură.

PROBLEME GEOGRAFICE

­ Mai vorbeaţi de condiţii geofizice şi geografice dificile în zona caucaziană. La ce v-aţi referit?

­ În primul rând, la Munţii Caucaz, cu roci foarte dure şi rezistente la lucrări de excavare, precum şi la amplasarea staţiilor de pompare şi întreţinerea celorlalte instalaţii tehnice de tot felul. De condiţiile meteorologice nici nu mai vorbim.

­ Ce rol ar putea juca tensiunile politice armate, ca de exemplu cele între ruşi şi gruzini sau, pe de altă parte, actele teroriste ale cecenilor?

­ Acesta este un capitol la care nici nu vreau să mă gândesc. Ruşii cred că sunt stăpâni pe situaţie. Vom vedea cum va fi.

­ Dvs. aţi vizitat regiunea aceea de câteva ori. Ce impresie personală aţi avut?

­ Eu cred că problema nu este rezolvată şi va trebui să ne pregătim de unele surprize neplăcute.

­ La ce vă gândiţi în acest sens?

­ Conductele magistrale, oriunde în lume, sunt extrem de vulnerabile şi deci obiecte preferate pentru terorişti şi tâlhari de tot soiul. Pe de altă parte, defecţiuni tehnice pot duce şi ele la incendii, distrugeri şi poluări dramatice.

­ În altă ordine de idei. Cum vedeţi situaţia competiţiei cu celelalte magistrale existente sau proiectate în prezent?

­ Sunt planificate două magistrale submarine din Rusia spre Vest: una prin Marea Baltică directă, numită North Stream (Fluxul sau Calea de Nord), din Rusia până în Germania, şi una prin Marea Neagră, respectiv South Stream (Calea de Sud), din Rusia spre coasta Bulgariei. Avantajul acestor proiecte este faptul că finanţarea este deja asigurată, iar capacitatea lor este mai mult decât dublă faţă de Nabucco. Prin North Stream pot trece circa 58 de miliarde de metri cubi şi prin South Stream circa 30 de miliarde de metri cubi anual. Astfel eliminându-se şi conflictele cu statele de tranzit şi eventualele şantaje economice din partea acestora.
­ Adică România nu va participa la nici unul din aceste proiecte.

­ Aşa este. Diriguitorii de până acum ai ţării, supraapreciindu-şi cunoştinţele profesionale şi urmărind interesele lor pur personale, egoiste şi meschine, au făcut nişte greşeli economice şi organizatorice fundamentale, greu de a mai fi corectate acum. De altfel, mă îndoiesc că ar exista o asemenea intenţie.

BIOGRAFIE

Wilfried H. Lang a trăit o mare parte a vieţii în România. În perioada interbelică, dar şi în perioada comunistă. A fost deţinut în anii ’50 la lagărul de muncă de la mina de cărbuni Lonea din Valea Jiului. Tatăl său, care a lucrat la Astra Română, a fost ucis în aprilie 1952, după ce făcuse nişte planuri de detaliu pentru subsolurile Ministerului de Interne, clădirea fostului sediu al CC al PCR ­ azi Senatul României. În 1969, W.H. Lang pleacă din România la Viena, unde face studii economice pe care le continuă apoi în Germania, apoi la celebra Universitate Stanford, dar şi la Boston şi Texas. Între 1974 şi 1998 a fost consilier şi observator economic la un consorţiu de companii petroliere. În prezent trăieşte în Germania, unde este consultant pentru Europa de Sud-Est.