x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, pe primul loc în Europa în topul ţărilor cele mai expuse la foamete

România, pe primul loc în Europa în topul ţărilor cele mai expuse la foamete

25 Ian 2011   •   12:12
România, pe primul loc în Europa în topul ţărilor cele mai expuse la foamete
148177-.jpgŢara noastră se situează pe locul al 12-lea în lume şi pe primul în Europa în topul ţărilor cele mai expuse la foamete. Potrivit specialiştilor, lumea ar putea fi afectată anul acesta de o criză a alimentelor fără precedent, iar printre victimele sigure se află şi ţara noastră.

Un studiu realizat de banca japoneză Nomura plasează România pe locul 12 în topul ţărilor cu cel mai mare risc de foamete. Tunisia, ţara care s-a confruntat în ultimele luni cu revolte cauzate, dincolo de regimul dictatorial, de creşterea preţului alimentelor, se situează pe locul 18, o poziţie mai bună decât cea a ţării noastre.

Pe primul loc în topul foametei se situează Bangladesh, urmat de trei state din Africa: Nigeria, Maroc şi Algeria. Revolte legate de foamte au avut loc deja în unele ţări. De altfel, preşedintele Nicolas Sarkozy, a cărui ţara deţine preşedinţia G20, a avertizat cu privire la protestele cauzate de creşterea preţurilor la alimente.

"Dacă nu facem nimic, riscăm să ne confruntăm cu proteste cauzate de foamete în ţările sărace şi, de asemenea, cu un impact nefavorabil asupra creşterii economiei mondiale", a spus Sarkozy.

Experţii spun că situaţia la nivel mondial se va înrăutăţi în 2011, iar preţurile alimentelor de bază vor creşte în continuare, fapt ce ar putea duce la o criză alimentară de proporţii, relatează antena3.ro.

Potrivit unui raport al Băncii Centrale Europeane, preţul grâului a crescut cu 91%, cel a porumbului cu 57%, iar cele ale zaharului şi soia au crescut cu 32 la sută şi respectiv 33 la sută.

Raportul BCE arată că preţurile alimentelor au crescut din cauza recoltelor agricole sub aşteptări din 2010, creşterea cererii din China şi India şi reorientarea culturilor către producţia de biodiesel.

×