x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România semnează Declarația privind utilizarea Pactului Ecologic European în perioada post-COVID

România semnează Declarația privind utilizarea Pactului Ecologic European în perioada post-COVID

14 Mai 2020   •   22:10
România semnează Declarația privind utilizarea Pactului Ecologic European în perioada post-COVID

România semnează, alături de alte 18 state europene, „Declarația privind utilizarea Pactului Ecologic European ca element cheie în Planul de redresare a Uniunii Europene după pandemia COVID-19”. În numele Guvernului a fost desemnat să semneze ministrul Mediului, Costel Alexe.

„Declarația privind utilizarea Pactului Ecologic European ca element cheie în Planul de redresare a Uniunii Europene după pandemia COVID-19” va fi semnată de România ca urmare a Memorandumului inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și aprobat, joi, în ședința de Guvern, în care a fost desemnat să semneze, în numele României, ministrul Mediului, Costel Alexe.

„Sunt onorat să semnez cea mai importantă declarație a viitorului economic al țării. Practic, Pactul Ecologic va deveni pentru România un motor durabil de creștere economică post-COVID. Prin această decizie vom putea crește mai repede și mai ușor eficiența energetică a țării și, implicit, vom putea reduce facturile populației la utilități. Pactul ecologic european îşi propune să mobilizeze cel puţin 1.000 de miliarde de euro în următorii 10 ani. Aceste fonduri pot fi folosite inclusiv pentru dezvoltarea surselor nepoluante de energie dar și pentru a face tranziția ecologică, în energie, fără suferințe sociale. Nu în ultimul rând, România va avea șansa de a dezvolta industrii și locuri de muncă noi. COVID ne-a adus acasă peste 1 milion de români. Banii din Pactul ecologic european ne pot ajuta să creăm condițiile prin care românii întorși acasă să rămână în țară, lângă familiile lor”, a declarat Alexe.

Pactul Ecologic European este văzut ca o strategie de creștere pentru UE, în măsură să mobilizeze resurse financiare, să stimuleze economiile și să creeze noi locuri de muncă în perioada post-criză, accelerând, în același timp, tranziția la neutralitatea climatică, într-un mod eficient din punct de vedere al costurilor.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, joi seara, grupul celor 18 state membre consideră că obiectivul neutralității climatice până în 2050, precum și un cadru puternic de politici pot asigura un mediu investițional stabil și orientat spre viitor pentru economia UE, ca o condiție prealabilă esențială pentru stimularea economică și crearea de locuri de muncă.

„De aceea, aceste state membre susțin în continuare creșterea obiectivului 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră de la cel puțin 40% la 50-55%”, se arată în comunicatul citat.

 

(sursa: Mediafax)

×