x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România, singura ţară din Europa cu Salvamont fără girofar

România, singura ţară din Europa cu Salvamont fără girofar

de Mariana Zaharia    |    10 Dec 2018   •   13:10
România, singura ţară din Europa cu Salvamont fără girofar

Salvamontiştii care merg la intervenţii stau blocaţi în trafic pentru că parlamentarii se opun ca maşinile lor să fie dotate cu girofar. În urmă cu un an, un camion plin cu militari s-a răsturnat într-o râpă de pe culoarul Rucăr-Bran, iar atunci salvatorii au ajuns târziu pentru că drumul era plin de semfoare. Se lucra, iar cum salvamontiştii nu au prioritate în trafic, nu au putut trece pe roşu. Şi nici să circule cu viteză prea mare. Mai bine de o oră, victimele au stat în râpă, pentru că echipele de la SMURD şi Ambulanţă nu au avut dotările şi nici pregătirea necesare să coboare.

 

Pe 29 iunie 2017, un camion cu militari ai Batalionului 33 Vânători de Munte Dragoslavele s-a răsturnat într-o râpă în zona Dâmbovicioara. Trei oameni au murit, iar alţi 10 au fost răniţi şi duşi la spitale. Ceea ce nu s-a spus niciodată a fost faptul că victimele au stat în râpă până când au ajuns salvamontiştii, 10 salvatori care veneau din Câmpulung, cel mai apropiat oraş, dar pe o şosea care atunci era în lucru şi era plină de semafoare temporare la care echipele au fost nevoite să aştepte. În acelaşi timp, de la Piteşti au mai plecat alţi 10 oameni, dar care s-au lovit de aceeaşi problemă, semafoarele şi lipsa unui girofar care să le permită să înainteze cu prioritate. Atât de mult au stat blocaţi în trafic, încât, la jumătate drumului ,au fost sunaţi de colegii de la Câmpulung să se întoarcă pentru că au scos victimele. Militarii erau rămaşi la 150 de metri în râpă şi a fost nevoie să se coboare cu corzi pentru a putea fi recuperaţi.

Poliţia se opune

Din păcate, nu este singurul exemplu de acest fel, iar şoseaua din Argeş care le ridică multe probleme celor de la Salvamont este Transfăgărăşanul. Vara, când e deschisă traficului, şoseaua este tranzitată de aproape 10.000 de turişti. La una dintre intervenţii, drumul a fost atât de aglomerat, încât salvamontiştii argeşeni au rugat un motociclist să le ia cu el un coleg care să ajungă mai repede la o fetiţă de 7 ani căzută la Bâlea Cascadă. Salvatorii plecaţi cu maşina au parcurs 15 kilometri într-o oră şi jumătate. „Legislaţia nu este pusă cap la cap în ceea ce ne priveşte pentru că ne dă voie să avem autospeciale, ne numeşte serviciu de urgenţă, dar nu ne lasă să folosim semnale acustice şi luminoase. Prin lege, Salvamontul are obligaţia să transporte victima până la prima unitate sanitară, poate avea o ambulanţă, dar nu una cu girofar, ceea ce nu veţi mai găsi nicăieri în Europa. Proiectul prin care cerem asta a primit mai multe avize negative şi unul pozitiv. S-a opus Inspectoratul General al Poliţiei Române. Acum va fi în plen, iar dacă nu va trece, va rămâne respins pentru totdeauna.”, ne-a declarat Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România.

 

6.000 de oameni au fost salvaţi de Salvamont, de la începutul anului. În ţara noastră sunt 300 de salvamontişti angajaţi şi 400 de voluntary.

 

“Toată lumea dezvoltă turismul montan şi automat apar şi mai multe evenimente, dar să nu se înţeleagă că noi salvăm doar turişti, ci şi vânătorul, ciobanul, pescarul sau tăietorul de lemne, oricine ajunge pe munte”

Sabin Cornoiu, preşedintele Salvamont România

 

În România există 39 de structuri Salvamont, iar o zonă foarte grea este Harghita, unde sunt 40 de pârtii de ski. Acolo, zilnic este nevoie de salvatori montani în 30 de localităţi

×
Subiecte în articol: salvamont