România trece, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora oficială de iarnă, ora 4.00 urmând să devină ora 3.00, iar ziua de 27 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi cea mai lungă din an.
Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.
Trecerea la ora Europei Orientale, ora oficială de iarnă, nu va modifica mersul trenurilor în vigoare până la 27 octombrie, dar vor fi afectate de schimbarea de oră 65 de trenuri, dintre care 32 InterRegio, 31 Regio şi două InterCity, a anunţat CFR Călători.
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 26 spre 27 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.
în noaptea de sâmbătă spre duminică, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale are loc tot în 27 octombrie, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina trenurile vor circula după orarele din mersul de tren în vigoare.