x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator România trece la ORA DE VARĂ, în noaptea de Înviere a Paștelui Catolic

România trece la ORA DE VARĂ, în noaptea de Înviere a Paștelui Catolic

23 Mar 2016   •   13:20
România trece la ORA DE VARĂ, în noaptea de Înviere a Paștelui Catolic
Sursa foto: FOTO: Antena 3

Ceasurile vor fi date înainte cu 60 de minute, ora 03:00 devenind ora 04:00, în ultima noapte de duminică din luna martie, astfel că ziua 27 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie.

Trenurile de călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 28/29 martie 2015 la ora 3:00, care va deveni ora 4:00.

După ora 4:00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.
 
Pe perioada lunilor de vară, când soarele răsare la ora 4.30 şi apune la ora 20.00, s-a recurs la această convenţie, aplicată în România din anul 1979, pentru folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
 
În conformitate cu Convenţia fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus.
 
Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, ce trece prin localitatea Greenwich, din Marea Britanie, în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale - ora fusului 1 şi a Europei Orientale - ora fusului 2. România se află în fusul orar 2.

×
Subiecte în articol: ora de vara pastele catolic inviere