92% dintre românii cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani spun că sunt preocupaţi de mediul înconjurător, în timp ce 79% dintre ei şi-au schimbat comportamentul, în ultimii ani, pentru a face economie de resurse, reiese dintr-un sondaj realizat de Unilever România. Astfel, 74% dintre ei spun că fac duş în limita celor 8 minute recomandate pentru a nu se face risipă de apă, 65% dintre ei spun că merg la cumpărături cu o listă prestabilită, pentru a nu achiziţiona produse pe care apoi să le arunce, contribuind, astfel, la risipa de alimente, iar 70% dintre ei nu lasă apa să curgă la robinet atunci când se spală pe dinţi.
Toate aceste comportamente ţin de conceptul de sustenabilitate de care au început să ţină cont şi marile companii. Un produs sustenabil este acela la a cărui realizare s-a risipit cât mai puţină apă, s-a folost cât mai puţin curent electric, ori curentul electric a fost produs din surse regenerabile. De asemenea, un produs sustenabil nu devine un deşeu nereciclabil după folosire.
Jarek Malinowski, directorul companiei Unilever pentru Europa de Sud-Est, spune că, din cercetările companiei, tinerii care s-au format după anul 2000 sunt de patru ori mai preocupaţi de mediu decât cei din generaţiile anterioare, o schimbare de percepţie care obligă companiile să pună mai mult accent pe sustenabilitate.
Malinowski spune că, în ultimii cinci ani, fabrica de la Ploieşti a redus consumul de apă cu 12%, iar 28% din energia electrică folosită a venit din surse regenerabile. De asemenea, toate deşeurile reciclabile au fost reciclate, iar cele nereciclabile arse şi transformate în biomasă. Jarek Malinowski a adăugat că, în aceeaşi idee, produsele Unilever au fost modificate pentru a se ţine cont de sănătatea clienţilor. Astfel, condimentele "Delikat" vor avea de acum înainte cu 10% mai puţină sare, iar îngheţata "Magnum", pentru copiii, va avea maximum 110 calorii. Planul este ca toate sortimentele de îngheţată să aibă maximum 300 de calorii, până în 2018.