x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator “Românii, vinovaţii perfecţi în campaniile electorale din Europa” (presa austriacă)

“Românii, vinovaţii perfecţi în campaniile electorale din Europa” (presa austriacă)

de Istvan Deak    |    27 Apr 2013   •   13:39
“Românii, vinovaţii perfecţi în campaniile electorale din Europa” (presa austriacă)

Într-o scrisoare comună transmisă la începutul săptămânii, miniştrii de Interne din Germania, Austria, Olanda şi Marea Britanie cer UE să restricţioneze imigraţia pentru beneficii de pe teritoriul ei. Conform presei austriece, iniţiativa aparţine Germaniei, care condamnă în termeni duri “imigraţia sărăciei” din România şi Bulgaria. “Imigranţii, în special cei de etnie romă, abuzează de dreptul european la libera circulaţie pentru a beneficia de ajutoarele sociale din Germania, în special de Hartz IV, asigurarea germană de bază”, citează Der Standard un pasaj din scrisoarea semnată de cei patru miniştri.

Poziţie dură
Ministrul de Interne german, Hans-Peter Friedrich, cere UE să acorde dreptul de a expulza şi de a da interdicţie de intrare persoanelor care abuzează sistemul de beneficii. Solicitarea apare pe masa UE la doar câteva zile după ce Elveţia anunţase că va activa clauza de salvgardare împotriva ţărilor UE-17, după ce a activat-o deja în 2012 pentru ţările UE-8. Subiectul va fi dezbătut în iunie, dacă Irlanda, ţara care deţine preşedinţia semestrială europeană, va decide să o pună pe ordinea de zi.

Diferenţa austriacă
Jurnaliştii austrieci atrag atenţia că, din cauza legislaţiei severe, Austria nu se confruntă cu problema imigraţiei pentru beneficii, iar în spatele imixtiunii ei stau de fapt alte interese. Într-un editorial intitulat “Turişti europeni buni şi rai”, Thomas Mayer scoate în evidenţă că în spatele acestor solicitări se află doar interese electorale. “Germania, Austria şi Elveţia reacţionează la adresa problemelor cu un reflex de respingere. Elveţia are o problemă: economia ei nu mai funcţionează atât de bine. Cetăţenii ei încep să resimtă presiunea când vine vorba de salarii şi locuri de muncă. Nemulţumirea creşte, şi vinovaţii sunt găsiţi rapid: străinii. Concret, nici măcar cei vinovaţi, nici vorba de criminali, ci tocmai muncitorii normali şi medicii din ţările UE, care de ani de zile invadează piaţa muncii, încasează francul puternic şi plătesc regulat impozitele aferente. Ca urmare, Guvernul de la Berna începe să închidă uşor ţara aflată deja cu porţile larg deschise spre UE”, scrie Mayer.

Cazul Germaniei
Editorialistul vede o situaţie uşor diferită în Germania. “Economia Germaniei funcţionează excelent în comparaţie cu cea a partenerilor europeni. Rata şomajului este la fel de scăzută ca în Austria, dar sunt încă mulţi oameni sub presiunea locurilor de muncă, sceptici din cauza sistemului de beneficii.  În unele oraşe poţi ajunge uşor în posesia asigurărilor sociale, chiar dacă dreptul de a le încasa este sub semnul întrebării. Înşelăciunea socială este extinsă pe toate palierele, atât la cetăţenii germani, cât şi la străini. Dar avem parte de campanie electorală. Iar pentru opinia publică trebuie prezentată rapid o imagine a vinovaţilor perfecţi: ”Familiile de romi din România şi Bulgaria. Ca urmare, Guvernul de la Berlin, în speţă ministrul de Interne, devine foarte activ. Convingând trei omologi din Europa, el cere Comisiei Europene de la Bruxelles reguli noi legate de expulzarea şi interdicţia de intrare în ţară a persoanelor care abuzează de sistemul de beneficii. Obiectivul lui Friedrich este de a scăpa ţara de acei oameni care cauzează probleme populaţiei germane. Este un reflex obişnuit al politicii puterii, ca pe timp de criză să distragă atenţia de la adevăratele problemele şi să caute după vinovaţi. Obiectivul lui Friedrich nu este legat de sistemul de beneficii, acesta ar putea fi rezolvat simplu pe plan intern, fără acordul sau implicarea UE. Obiectivul lui este să scape Germania de romii care, pe baza libertăţii de mişcare, se înmulţesc pe teritoriul Germaniei. Nu în ultimul rând, el încearcă cu orice preţ să stopeze aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen. Friedrich se fereşte să pronunţe numele minorităţii discriminate, dar modelul său este fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, şi tentativa acestuia de a-i da afara pe romi din Franţa”, încheie Mayer editorialul din Der Standard.

Explicaţii neconvingătoare!
Imixtiunea Austriei în problema imigraţiei pentru beneficii a născut controverse în rândul politicienilor. “Am semnat scrisoarea în semn de solidaritate cu vecinii noştri germani, dar şi în speranţa că vom transmite un mesaj clar împotriva imigraţiei pentru beneficii”, a declarat ministrul de Interne al Austriei, Johanna Mikl-Leitner, pentru Salzburger Nachrichten. “Libera circulaţie a persoanelor este limitată în ţara noastră. Cetăţenii europeni nu se pot lipi la sistemul nostru social. Regulile au fost înăsprite şi nu contravin normelor europene. Problema majoră a Austriei este legată de cerşetori”, adaugă ministrul austriac al Muncii, Rudolf Hundstorfer. “Austria ar trebui să folosească libera circulaţie din UE în propriul ei interes. Relaţia economică cu UE este în folosul Austriei”, a subliniat şi parlamentarul european Heinz Becker.

Îngrijorare la Bruxelles
Comisarul European pentru probleme sociale, Laszlo Andor, s-a arătat îngrijorat de solicitările celor patru miniştri. “Câteodată ne facem griji că discuţiile sunt umflate din cauza dezbaterilor din politica internă. Obiectivele noastre sunt în contradicţie cu solicitările din scrisoare. Noi vrem ca cetăţenii din UE să îşi găsească mai uşor un loc de muncă în spaţiul UE. Noi vom analiza faptele despre care se vorbeşte în scrisoare. Ea nu conţine însă nici o analiză concretă. Responsabili pentru sistemele de beneficii sunt Ministerele Muncii. Libertatea de mişcare a cetăţenilor şi a forţelor de muncă este o lege fundamentală a UE şi nu este negociabilă. Expulzarea şi interdicţia nu intră în competenţele mele. Am cerut date concrete din Marea Britanie, însă nu le-am primit nici până acum. Fie efectele financiare, fie numărul imigranţilor sunt exagerate în mod evident”, a declarat Andor pentru heute.at.

Alegerea momentului
El a adăugat că iniţiativa celor patru state UE vine într-un moment în care restricţiile pe piaţa muncii pentru România şi Bulgaria se apropie de sfârşit (1 ianuarie 2014). “Deschiderea pieţei muncii pentru români şi bulgari nu va afecta în mod deosebit criza economică generală. Muncitorii români au căutat până acum cu precădere Italia şi Spania. Săracia în România a scăzut, iar ţara şi-a revenit din recesiune”, a mai spus comisarul european. Din cifrele Comisiei Europene rezultă că doar 3% ( 9,5 milioane de persoane) din populaţia UE lucrează într-un alt stat UE. “Noi nu vrem să creştem artificial aceste cifre. Ne bazăm pe faptul că oamenii îşi doresc să lucreze în ţara lor. Obiectivul nostru este să ajutăm oamenii să îşi găsească un loc de muncă”, a încheiat Andor.

Integraţi romii!
Poziţia Uniunii este întărită de comisarul pentru justiţie, Viviane Reding. “Comisia şi-a impus de mult timp punctul de vedere în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor, un drept şi un beneficiu major în cadrul Uniunii. Nu există absolut nici un motiv să schimbăm ceva la acest lucru.  Toate statele UE, inclusiv ministrul de Interne german, sunt invitate să participe la programe de ajutorare a romilor. Abordarea depinde de competenţa fiecărui stat membru în parte”, a declarat Reding pentru Der Standard.


×