x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ron Arad e-n mainile Hezbollah

Ron Arad e-n mainile Hezbollah

01 Mai 2004   •   00:00

Pilotul israelian de origine romana, Ron Arad, precum si ramasitele pamantesti ale celor trei soldati israelieni disparuti in Liban, in anii 1980, se afla in mainile miscarii siite libaneze proiraniene Hezbollah.

Potrivit unui ziar libanez, citat de AFP, Israelul are doua saptamani la dispozitie pentru a-i primi, la schimb, pe Arad si pilotii decedati, contra libanezului Samir Kantar, detinut in Israel de 24 de ani. Kantar este condamnat la 543 de ani de inchisoare pentru terorism.

FARA URMA. Arad, ai carui parinti s-au nascut in Romania si de a carui soarta s-a interesat inclusiv Guvernul Romaniei, este dat disparut din 1986, dupa ce avionul sau a fost doborat in Liban. El a fost capturat de militanti siiti libanezi din miscarea prosiriana Amal, dar, de mai bine de 15 ani, nu se mai stie nimic despre soarta lui. Israelul sustine ca exista motive serioase sa se creada ca Arad este inca in viata. Statul Israel nu a incetat nici un moment tentativele de recuperare a lui Arad, viu sau mort, sau de obtinere de informatii despre soarta lui. (Marina Constantinoiu)

×
Subiecte în articol: observator