Cazul Roşia Montană şi-a consumat un nou episod. Curtea de Apel Cluj a respins în mod irevocabil recursul declarat de Consiliul Judeţean Alba şi Roşia Montană Gold Corporation împotriva sentinţei Tribunalului Cluj prin care s-a anulat certificatul de urbanism nr. 78/26.04.2006.
Certificatul a fost eliberat de CJ Alba la cererea RMGC pentru continuarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului. Acţiunea în instanţă a fost promovată de Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu. Alburnus Maior a fost intervenient în acest caz. Certificatul de urbanism nr. 78/2006 fusese suspendat de Tribunalul Cluj la 20 iulie 2007 şi anulat de aceeaşi instanţă la 11 noiembrie 2007.
Ca urmare, Ministerul Mediului a suspendat procedura pentru proiectul minier şi a constatat că orice certificat de urbanism emis de CJ Alba cu acelaşi conţinut ca şi certificatul 78/2006 este suspendat de drept. CIDRM şi Alburnus Maior au dovedit că actul nu conţine lista completă a ariilor din Roşia Montană, protejate datorită patrimoniului natural şi istoric, precum şi a zonelor de protecţie din jurul lor; că actul nu conţine toate facilităţile industriale pentru care RMGC doreşte să obţină autorizaţie de construire şi pentru care realizează evaluarea de mediu (cum ar fi iazul de decantare) şi că planurile de urbanism pe baza cărora a fost emis certificatul de urbanism nr. 78/2006 au fost declarate ilegale de Curtea de Apel Alba.
REACŢIE. Pe de altă parte, Roşia Montană Gold Corporation susţine că actul anulat de instanţă era deja exprirat, compania obţinând între timp un alt certificat de urbanism. "Certificatul de urbanism reprezintă doar un act de informare asupra regimului juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi clădirilor existente şi care detaliază lista documentelor necesare în momentul solicitării autorizaţiei de construcţie. Acesta nu este un acord sau un aviz şi nu autorizează desfăşurarea nici unor activităţi", se arată într-un comunicat al Roşia Montană Gold Corporation.

Citește pe Antena3.ro