x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Rubedeniile din listele electorale de la parlamentare 2012

Rubedeniile din listele electorale de la parlamentare 2012

29 Oct 2012   •   15:08
Rubedeniile din listele electorale de la parlamentare 2012

Copii, soţi sau fraţi de politicieni sunt promovaţi pe listele electorale pentru alegerile din 9 decembrie. Întocmirea listelor de candidaţi pentru parlamentare ale USL şi ARD arată o nouă faţă a nepotismului politic. Mai mult, pe lângă rubedenii, politicienii nu au uitat să-şi promoveze politic şi consilierii.

Un prim exemplu de soţie - candidat îl găsim la Vaslui. Liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a impus-o pe listele USL pe soţia sa, Gabriela Creţu. Fost europarlamentar PSD, Gabriela Creţu va candida pentru un fotoliu de senator într-un colegiu din Vaslui, potrivit România TV.

Elena Uioreanu este o altă soţie de politician care va candida la parlamentare în 9 decembrie. Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj a pus-o pe soţia lui, Elena Uioreanu, pe listele electorale pentru Camera Deputaţilor, iar aceasta va candida pentru un fotoliu de deputat în Colegiu 9 din Cluj. Elena Uioreanu a fost consilier local, iar acum şi-ar dori să devină deputat, scrie RTV.NET.

Şi iubita lui Marian Vanghelie va candida la parlamentarele din decembrie, tot din partea USL. După ce Oana Niculescu Mizil (http://www.rtv.net/oana-mizil-candideaza-in-sectorul-lui-vanghelie-video_50825.html) l-a susţinut în campania pentru locale pe iubitul său, acum a venit rândul lui Vanghelie să-i întoarcă favoarea. Oana Mizil se luptă pentru un fotoliu de deputat într-un colegiu din sectorul 5, condus de Marian Vanghelie.

Află pe RTV.NET şi alte rude care se pregătesc pentru alegerile parlamentare din 2012.

×