Vf. Furnica, Vf. cu Dor şi Vali Căciulă, acestea sunt cele trei simboluri ale turismului montan din Sinaia. Primele două stau neclintite la peste 2.000 de metri altitudine, în vreme ce instructorul de schi este internat în stare gravă la Spitalul Universitar din Capitală.
Un tip brunet cu barba sură, pe numele lui – Vali Căciulă, este cel mai cunoscut instructor de schi de la Sinaia. Luna trecută a mers în Austria, la St. Anton, pentru a reprezenta România la Interski, competiţie la care au participat cei mai buni monitori de schi din lume. Din păcate, sinăianul a fost lovit de ghinion în timpul unei demonstraţii şi s-a lovit la cap. Acesta s-a întors în ţară fără probleme, numai că după un tip a început să se resimtă. A ajuns pe mâna neurochirurgilor de la Spitalul Universitar din Bucureşti, care l-au operat deja de două ori în decurs de numai câteva zile. Vestea i-a cutremurat pe toţi cei care lucrează pe munte. Astfel, instructorii din Sinaia au strâns bani pentru ca familia lui Căciulă să poată achita costurile de spitalizare. Acelaşi lucru l-au făcut angajaţii de la Teleferic Prahova, precum şi salvamontiştii conduşi de Nae Cojanu. Printre persoanele care s-au oferit să-l ajute necondiţionat pe unul dintre oamenii care îşi trăieşte viaţa pe munte şi pentru munte se numără Simona Gherghe, de la Antena 1, Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, Dan Bitman, solistul trupei Holograf, precum şi Emanoil Savin, primarul din Buşteni.
Între schi şi Vali Căciulă există o atracţie irezistibilă. Iubeşte muntele cum poate nu iubeşte pe nimeni, iar dragostea faţă de oameni nu şi-o manifestă prin vorbe, ci mai mult prin caracter. În aceste clipe grele, prietenii lui se roagă pentru însănătoşirea celui care i-a atras mereu pe turişti cu educaţie şi valoare. A contribuit la dezvoltarea şcolilor de schi din Sinaia prin energie, experienţă uriaşă, minte şi suflet. Printre cei care îl au drept mentor în arta schiului alpin se numără şi Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa. „L-am cunoscut în 1987. Eram în clasa a 10-a şi am schiat cu el câteva zile. M-a învăţat multe lucruri de-a lungul anilor şi am păstrat mereu o relaţie apropiată. Este un om de care sunt foarte ataşat. L-am ajutat mereu şi o voi face şi de această dată. Nici nu se pune problema să nu-l ajut”, a declarat Mazăre. Amprenta lui Vali Căciulă asupra edilului din Constanţa este cât se poate de vizibilă. Cei doi au acelaşi stil de schi. Coboară pârtiile cu eleganţă, având o poziţie înaltă, care impune respect. Picioarele sunt mereu foarte apropiate, iar greutatea corpului este un pic pe partea din spate a schiului. Este, de fapt, ceea ce sinăienii numesc stilul canadian.
Vali Căciulă este un om aparte, care a fost întotdeauna un aliat al muntelui. Nu şi-a pătat niciodată blazonul de mare instructor, iar perioada prin care trece acum nu reprezintă altceva decât un examen pe care îl dă cu destinul. S-a călit făcând mii de coborâri pe Carp, astfel că nu are cum să nu iasă învingător din această situaţie. Lui Căciulă îi este dor de munte, iar muntele plânge de dorul lui. Zăpada ce se scurge acum de sus sunt lacrimile pe care Furnica le varsă în aşteptarea celui pentru care Sinaia este locul fericirii. El, eroul schiului, omul care a preţuit mereu zăpada, se va întoarce la Cota 2.000, în Valea Dorului şi pe celelalte pârtii de pe Valea Prahovei. Atunci va fi din nou frig, va ninge şi lumea îl va putea din nou admira cum execută cu fineţe de balerin fiecare viraj!