Să stingem durerea!

Miercuri seară, câteva instituţii au stat cinci minute în beznă

Nu există întristare mai mare decât să-ţi pierzi un copil. Atunci când soarta ne loveşte astfel, e ca şi cum lumea întreagă ar fi murit, iar noi ne aflăm în închisoarea suferinţei. Nimic din afară nu mai ajunge la părinţii rămaşi fără rost, nici un cuvânt, nici un altfel de gând la ziua de mâine. Totul e în trecut, e în clipa aceea în care s-a întâmplat totul şi în care am vrea să avem puterea să ne întoarcem şi să facem ca viaţa să fie mai puternică decât moartea. Într-un astfel de mo­ment, cei din jur trebuie să nu ne lase singuri în închisoare. Să ne întindă o mână, să încerce să ne înţeleagă du­rerea, să fie acolo. Părinţii care au aş­teptat atât naşterea copiilor lor ca, doar la câteva zile după aceasta, să-i vadă morţi la Maternitatea Giuleşti trec acum prin acea durere fără margini care este mai rea decât moartea. În sufletul lor e întuneric. Unii dintre noi pot crede că orice gest am face şi orice le-am spune nu are sens, că sunt şi ei condamnaţi să îşi piardă cu totul sufletul. Şi totuşi, au nevoie să le arătăm că suntem aproape de ei, că suferinţa lor nu ne este indiferentă. De aceea, jurnaliştii de la Antena 1 şi Observator au luat o iniţiativă: au invitat oamenii din toată ţara să stingă miercuri, la ora 22:00, luminile timp de cinci minute, în semn de solida­ritate cu familiile bebeluşilor victime ale tragediei de la Maternitatea Giuleşti. Luminile s-au închis la instituţii: la Palatul Victoria, Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Arcul de Triumf, Poarta Sărutului de la Târgu-Jiu, dar şi în casele românilor care au plâns privind ştirile alături de părinţii rămaşi atât de repede făr' de copii.

Alături de mamele care au trăit tragedia la Maternitatea Giuleşti sau mame care au născut în altă parte, dar care au avut acelaşi destin. Mame ai căror bebeluşi s-au îmbolnăvit şi au murit din cauza unor infecţii căpătate în spitale sau pentru că nu au fost îngrijiţi cum trebuie de un personal sanitar insuficient care folosea o aparatură depăşită. Luminile s-au stins rând pe rând şi tăcerea a planat o clipă peste ţară şi, poate, ascultând această tăcere, ne-am simţit cu toţii solidari şi mai puternici.