x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Salariile au scăpat de sub control în România

Salariile au scăpat de sub control în România

de Ovidiu Ciutescu    |    02 Feb 2009   •   00:00

Într-un editorial apărut în ziarul austriac Die Presse, României i se alocă un spaţiu important într-o analiză economică. Concluzia trasă de jurnaliştii austrieci este destul de dură: "România a pus puternic frână la cheltuieli, cu toate acestea ţara are nevoie de ajutor din afară şi negociază cu Uniunea Europeană un credit de şapte miliarde de euro, în condiţiile în care reacţia la criza globală este în România mai degrabă calmă".



Românii reacţionează până acum cu calm la criza economică, la Bucureşti neavând loc tulburări la fel ca în ţările din regiune, de genul celor de la Sofia, Vilnius sau Riga, citează Agerpres. Şi de ce ar exista astfel de tulburări? Cei mai mulţi investitori străini sunt încă plini de laude la adresa "enormelor salturi în dezvoltare" făcute de România, în timp ce românii se bucură de câţiva ani de zile de creşteri semnificative ale salariilor. Înainte de alegerile din noiembrie 2008, politicienii din de centru-stânga, aflaţi acum la putere alături de Partidul Liber-Democrat (de centru-dreapta), i-au asigurat pe profesori de o creştere salarială în 2009, şi anume una de 50 la sută. Acum însă nici nu se mai aude de aşa ceva, premierul Boc afirmând că "salariile au scăpat de sub control". Pentru a reduce deficitul bugetar din 2009 de la peste cinci la sută la două procente din PIB, guvernul trebuie să facă economii peste tot. Angajaţii de la stat vor trebui astfel să se mulţumească anul acesta cu o creştere salarială de cinci la sută, în timp ce anul trecut salariile lor au crescut cu 20 la sută. În total, guvernanţii de la Bucureşti vor să reducă salariile pentru funcţionari cu o cincime. Totodată, urmează ca la buget să sosească bani suplimentari din creşterea impozitelor pe alcool şi tutun.

Toate aceste măsuri sunt însă insuficiente fără un credit extern, premierul Boc recunoscând el însuşi că are o problemă în a finanţa deficitul. Pe lângă gaura în buget, guvernul de la Bucureşti se mai luptă şi cu o monedă naţională în cădere şi cu un deficit uriaş al balanţei comerciale, care nu se va ameliora în condiţiile scăderii cererii pe piaţa occidentală. FMI a trimis deja o delegaţie în România, pentru a observa evoluţiile economice din ţară, iar după Ungaria şi Letonia, s-ar părea că România urmează să fie a treia ţară care va avea nevoie de ajutor financiar de la UE, pentru a menţine criza în limite acceptabile. Mulţi economişti apreciază că România va avea nevoie de până la nouă miliarde de euro pentru a putea acoperi datoriile pe termen scurt şi cheltuielile publice. Viitorul economic al României este foarte important pentru Austria în calitate de cel mai mare investitor şi furnizor de credite al ţării.

Săptămânile care urmează ar putea să le topească rapid românilor relaxarea de care dau dovadă, mai ales că, în opinia lui Ioan Aurel Pepu, director adjunct la oficiul pentru ocuparea forţei de muncă din Timişoara, criza încă nici nu s-a instalat la adevăratele proporţii în România, doar câteva zeci de mari companii din regiune anunţând sau procedând la concedieri. În ţară, situaţia este mai dramatică, oficial aşteptându-se ca până la sfârşitul lui martie, 60.000 de români să-şi piardă locul de muncă. În toată această evoluţie există în mod paradoxal şi un semnal pozitiv pentru investitori, care se temeau să se stabilească în România din cauza lipsei de forţă de muncă calificată.

×
Subiecte în articol: romania