x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Săptămâna protestelor în lanţ

Săptămâna protestelor în lanţ

de Diana Scarlat    |    13 Sep 2016   •   14:00
Săptămâna protestelor în lanţ

Centura Capitalei a fost blocată din nou, ieri, între orele 10 și 12, de transportatorii care așteaptă modificările legislative promise și încă nu renunță la protestul de joi. Și profesorii ar putea protesta, din cauza problemelor apărute la aplicarea Ordonanței 20/2016 chiar dacă sindicatele nu au anunțat o grevă oficială. Tot săptămâna aceasta mai protestează și alte categorii de nemulțumiți.

Mai mulți parlamentari s-au mobilizat pentru a găsi soluții la problemele care săptămâna aceasta ar putea bloca mai multe sectoare de activitate, în toată țara, dar încă nu s-a concretizat nimic și protestele deja au început. Mitingul anunțat de patronatele din transporturile rutiere, pentru joi, 15 septembrie, este iminent, iar reprezentanții patronatelor explică de ce problema poliței RCA nu a fost înțeleasă de politicieni, chiar și atunci când unii au încercat să găsească o rezolvare. „Chiar dacă se va da Ordonanță de Urgență și proiectul este foarte bun pe termen lung, pe termen scurt nu rezolvă nimic. Tariful rămâne crescut. Premierul ar trebui să ne cheme astăzi, să încheie o minută cu noi și să ne spună că prețurile vor ajunge la un nivel normal în cel mult trei săptămâni. Dacă se dă doar o Ordonanță de Urgență fără să rezolve tariful, nu se schimbă nimic. Dacă tariful ar scădea cu 30%, așa cum a propus un politician săptămâna trecută, nu se rezolvă creșterea cu 300% din ultimele 10 luni”, explică Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR).

Vor revenirea la prețul inițial

De exemplu, o poliță de asigurare obligatorie RCA care era anul trecut de 1.200 de lei pe an a ajuns acum la 3.600 de lei și ar putea să scadă până la 2.400 de lei, dacă s-ar aplica soluția de reducere cu 30% – adică să fie dublul sumei inițiale, plătite înaintea majorărilor. Transportatorii mai spun că nu cer, prin acțiunile de protest, schimbarea guvernului, ci o Ordonanță de Urgență care să fie convenabilă pentru toate părțile implicate în acest scandal al poliței RCA și care să aducă prețurile cât mai aproape de cele inițiale, de la care au început să fie aplicate majorările nejustificate, începând de anul trecut. De asemenea, transportatorii au explicat că nu vor bloca toată țara, așa cum au anunțat inițial, ci vor protesta pașnic, aducând camioane în fața Guvernului, pentru că încă mai așteaptă o soluție viabilă de la Executiv.

Proteste mai sunt anunțate și în Administrațșia Publică Locală, dar și în Sistemul Sanitar. Ambele categorii de bugetari au nemulțumiri legate de salarizare, iar Ordonanța 20/2016 a înrăutățit situația, în loc să o rezolve. În sistemul sanitar sunt nemulțumiți și angajații din sectorul privat, pentru că fondurile care le sunt alocate de la bugetul statului este insuficient și se simt ignorați și discriminați.

Guvernul așteaptă ca sindicatele și patronatele să iasă în stradă, fără să se omoare cu negocierile

×