x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şapte români, ucişi de valul de căldură

Şapte români, ucişi de valul de căldură

de Monica Cosac    |    07 Aug 2017   •   09:07
Şapte români, ucişi de valul de căldură
Sursa foto: Adrian Manolache

Arşiţa a făcut încă trei decese în mai puțin de 24 de ore, în România, astfel că numărul victimelor răpuse de valul de căldură care a pus stăpânire pe țara noastră în ultimele trei zile a ajuns la șapte.

 

Un bărbat în vârstă de 56 de ani din satul botoşănean Flămânzi a decedat, sâmbătă seară, din cauza caniculei. Acesta a căzut în stradă, iar trecătorii au sunat la 112 pentru a cere intervenţia de urgenţă a unei echipe medicale. Botoşăneanul a intrat în stop cardio-respirator, fiind declarat decedat imediat după ce a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Judeţean Mavromati.

Un alt bărbat în vârstă de 50 de ani, care ieșise cu vacile la păscut, a fost găsit mort, sâmbătă seara, pe un câmp din Galaţi. Bărbatul nu avea urme de violenţă şi nu avea probleme medicale, cauza decesului fiind expunerea la temperaturile extreme.

Şi un vasluian de 48 de ani, din localitatea Sauca, a murit sâmbătă după-amiaza în urma unei hipertermii, medicii găsindu-l  în stop cardiorespirator, cu o temperatură a corpului de 42,5 grade Celsius. Vasluianul a căzut inconştient din picioare în timp ce construia gardul unui vecin fără să se protejeze de soare şi de temperaturile extreme. Alţi patru oameni au murit din cauza temperaturile ridicate, până sâmbătă la prânz. Este vorba despre trei persoane din Iași și una din Galaţi. (M.C.)

 

 

 

×
Subiecte în articol: canicula