Ţânţarii fac tot mai multe victime la nivel naţional. Ministerul Sănătăţii a anunţat, ieri, că numărul persoanelor decedate din cauza virusului West Nile, transmis de aceste insecte, a ajuns la şase. Trei dintre cei care şi-au pierdut viaţa sunt chiar din Capitală, iar ceilalţi sunt din judeţele Iaşi, Galaţi şi Covasna. Centrele de transfuzii au început să testeze suplimentar sângele donat.
Un număr de 56 de cazuri de meningite/meningo-encefalite cauzate de infecţia cu virus West Nile şi şase decese au fost înregistrate din 2 mai şi până în prezent, conform datelor furnizate de către Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). Cele mai multe îmbolnăviri au fost confirmate în: Dolj (12), Iaşi (10), Bucureşti (8), Olt (4) şi Teleorman (4), Galaţi (3) şi Ilfov (3).
Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică consideră că sunt cazuri sporadice și că, deocamdată, nu este vorba de o epidemie, creșterea înregistrată în ultimele două săptămâni fiind cauzată de perioada excesiv de ploioasă care a făcut dificilă distrugerea ţânțarilor. În consecinţă, Ministerul Sănătăţii recomandă autorităţilor locale din toată ţara să intensifice măsurile de dezinsecţie.
Pentru a elimina riscul de transmitere a virusului prin transfuziile de sânge, în toate centrele de transfuzii din țară s-au luat măsuri de siguranță, potrivit Ministerului Sănătăţii. Sângele este testat suplimentar, astfel încât să poată fi depistată eventuala prezență a virusului în sângele recoltat.
În 2017, la nivel naţional au fost înregistrate 66 de cazuri de infecţie cu West Nile, dintre care 14 decese (Bucureşti - 6, Buzău -1, Brăila -1, Olt - 1, Ialomiţa -1, Dâmboviţa -1, Giurgiu - 1, Teleorman - 2), iar în 2016 numărul îmbolnăvirilor cu WestNile a fost de 93, dintre care 19 oameni şi-au pierdut viaţa.