x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Reteaua bancherilor. Cum ar putea fi implicata institutia condusa de Aurel Saramet

Reteaua bancherilor. Cum ar putea fi implicata institutia condusa de Aurel Saramet

de IncomeMagazine    |    01 Noi 2012   •   13:57
Reteaua bancherilor. Cum ar putea fi implicata institutia condusa de Aurel Saramet
Sursa foto: Timi Slicaru/Income Magazine

In scandalul izbucnit astazi de dimineata privind activitatea unui “grup infractional specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi spălarea banilor”, persoana directorului Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FGCIMM), Aurel Saramet, a fost indicata drept unul dintre cei care ar fi sprijinit, pe baza unor documente falsificate, obtinerea sau incercarea de obtinere a unor credite bancare.

Practic garantiile FNGCIMM se emit la solicitarea institutiilor finantatoare pentru credite aprobate. Fondul face o analiza proprie a documentelor prezentate de catre banca, care atesta eligibilitatea beneficiarului si posibilitatea acestuia de a-si achita obligatiile de plata.

Citeste mai mult pe incomemagazine.ro

Citeste si
Sesizarea initiala catre DIICOT a pornit de la BCR
Cine sunt persoanele din Ministerul Economiei implicate in SCANDALUL BANCAR
Cine sunt Cercel BRD şi Şaramet FNGCIMM, acuzaţi de fraude bancare

×
Subiecte în articol: frauda bancara Aurel Şaramet FGCIMM