x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Scandalul WikiLeaks: Ambasadorul SUA la Bucureşti dă o declaraţie liniştitoare

Scandalul WikiLeaks: Ambasadorul SUA la Bucureşti dă o declaraţie liniştitoare

30 Noi 2010   •   09:37
Scandalul WikiLeaks: Ambasadorul SUA la Bucureşti dă o declaraţie liniştitoare
Sursa foto: /www.beehivecity.com

Ambasadorul american la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat astăzi că a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre documentele publicate de Wikileaks şi a precizat că acestea nu sunt de natură să afecteze relaţiile româno-americane.

"Noi suntem ca o familie aici şi preşedintele şi cu mine am avut o conversaţie despre acest lucru şi nu sunt îngrijorat şi nici el nu cred că este îngrijorat. Avem o relaţie foarte profundă şi personală nu numai eu şi cu preşedintele, dar şi Statele Unite cu România, care nu are nimic de a face cu nişte lucruri de ambasadă; acestea nu vor avea impact", a spus Gitenstein, potrivit Agerpres.

Ambasadorul american îl însoţeşte marţi pe preşedintele Traian Băsescu în Afganistan unde vizitează trupele militare române din teatrul de operaţii.

Sute de telegrame ale diplomaţilor americani din Bucureşti au ajuns pe site-ul Wikileaks. Acestea vorbesc despre acorduri militare şi defensive, vânzări de armament sau inteligenţă militară. Unele, transmise după alegerile prezidenţiale din 2004, ar putea conţine însă şi date despre preşedintele Traian Băsescu.

830 de telegrame ale diplomaţilor americani acreditaţi la Bucureşti au ajuns în mâinile fondatorilor sitului Wikileaks. Înainte de decembrie 2004, au existat doar două astfel de comunicări ce se regăsesc în dosarul Wikileaks. După alegerile prezidenţiale şi parlamentare de acum şase ani însă, numărul informărilor transmise de diplomaţii americani din Bucureşti, a crescut simţitor.

Nu mai puţin de 13 telegrame confidenţiale au fost expediate în preajma scrutinului pentru preşedinţie din 2004. Iar pe 15 decembrie, după anunţarea rezultatelor, ambasada a trimis la Washington 6 comunicări. Câteva zile mai târziu, diplomaţii din Satele Unite au transmis şi o notă biografică.

Publicaţia britanică The Guardian estimează că aceasta conţinea date despre preşedintele nou ales Traian Băsescu care era, la acea vreme, mai puţin cunoscut peste ocean.

În perioada următoare comunicările au menţinut o frecvenţă constantă. Şi erau axate pe subiecte precum Acorduri militare şi defensive", "Asistenţă militară şi vânzări de armament", "Inteligenţă militară".

O nouă explozie de telegrame s-a înregistrat în preajma alegerilor prezidenţiale din 2009. O atenţie deosebită a fost acordată şi crizei ostaticilor din Irak, din 2005. Pe 23 martie, cu cinci zile înainte a jurnaliştii români să fie răpiţi în Golf, ambasada americană a trimis la Washington o informare legată de terorism.

Marele şoc este, însă, limbajul folosit de diplomaţii americani. Ei scriu în telegrame că, deşi Medvedev este preşedinte al Rusiei, rolul lui seamănă mai degrabă cu cel al lui Robin din Batman. Adică ajutor al adevăratului lider, "câinele-şef de haită", adică Vladimir Putin. Hilarry Clinton, secretarul american de stat califică dezvăluirile ca pe un act criminal.

Premierul italian, Silvio Berlusconi este numit incapabil, mândru şi ineficient ca lider, iar despre cancelarul german Angela Merkel se spune că evită riscul şi rareori dă dovadă de creativitate.

Antena3

×
Subiecte în articol: basescu wikileaks