Se da film - Niste urbani

Se vine frumos, pe strada, se vizioneaza un frumos program artistic executat dupa o frumoasa paradigma ancestralo-naturala (asta semnificand copaci, floricele, un pic de fluturasi, niste bazdaganii enervante, dar folositoare pentru lantul trofic, si asa, si tot asa), se da mana cu niste oameni (majoritatea au barba luuunga, de Dumnezeu, privire zglobie, niste artisti, in speta), se face frumos la masa, in fine, tot tacamul.

Zilele astea se da film etnic la Slatioara. Un festival aflat la cea de-a opta editie. Este unul dintre acele evenimente usor triste, judecand dupa atentia nedrept de prea putina care i se acorda. Asta poate pentru ca nu e asa de cool sa te atingi de specificul de traditie al unei bucati de pamant (poti fi executat direct in cap sau trimis la inchisoare pe viata pentru ca nu esti trendy si te ocupi de prostii d-astea rurale). Pe aici, populatia zonal/regionala, daca pot sa spun asa, si, precum vezi, pot, e foarte multumita pentru ca are festival de film etnic, chiar daca sta mai mult pe spate, cu ochii trimisi in spatiul vast, decat lipiti de ecranul lat din sala de proiectii.

Pentru nu-stiu-ce motiv, aproape nimeni din zona nu se intereseaza de acest festival. Curiozitatea curiozitatilor este ca tot cei din alte parti se aduna aici, fie ca sa-si expuna marfa, fie ca sa caste ochii, pur si simplu.

FESTIVALUL. Bref, regizori din toata lumea au venit fix in Slatioara ca sa participe la acest festival de film organizat de fundatia "Niste tarani", (trade-mark Dinu Sararu). Se prezinta filme cu tematica etno din Strainezia, dupa cum urmeaza: deci este Peru, India, Italia, Argentina, Japonia, precum si alte tari. Chiar acum, in timp ce scriu aceste reusite remarci, se da unul dintre filmele selectionate pentru concurs, intitulat simplu si firesc "Maryam din insula Hengam", cu specific iranian, daca ma-ntrebi pe mine, si este despre cum traiesc batranii din insula asta, "Hengam" (la sud de Iran).

SIMPLU. S-ar putea sa sune straniu, dar, ca sa zic, te gandesti asa, ca ce mai varietate de regiuni se mai afla si pe pamantul asta mare, ce se mai intampla pe ici si pe colo, ce se mai petrece, cum se face, la o adica, sa se traiasca langa pietre, atat de simplu, atat de dumnezeiesc de simplu, cum se intelege omul, in arealul lui, cu natura. Cum se face sa traiesti fara jurnalul principal de stiri si telefon mobil, fara calculator conectat la net, ei, uite ca se poate si asta e toata frumusetea acestui film, al acestei intamplari frumoase care este viata aproape de natura (stiu, suna patetic, dar asa e). Si ca sa nu mai balmajesc foarte mult, am sa ma rezum la a spune ca omul, cu urbanitatile lui complicate, este un animal redus la tacere de propria lui neputinta de a-si asuma ancestralitatea (asta a fost tare). (Luiza Lupu)