După o săptămână în care a trebuit să scoatem de la naftalină hainele de iarnă, începând de astăzi avem parte de o vreme ceva mai blândă. Masa de aer polar care a provocat scăderea temperaturilor va lăsa locul unui aer mai cald, de origine mediteraneană, astfel că în prima parte a acestei săptămâni vom avea parte de zile cu cer variabil şi vânt slab. Mercurul din termometre va urca şi el uşor, dar nu va trece de normalul acestei perioade.
La sfârşitul săptămânii trecute, vremea a fost deosebit de rece la munte. Un grup de 12 turişti au avut probleme serioase pe Transfăgărăşan. Rămaşi înzăpeziţi cu automobilele, aceştia au fost recuperaţi de salvamontiştii argeşeni şi duşi la refugiul Cota 2.000 din Masivul Făgăraş, unde li s-a asigurat hrană, cazare şi asistenţă medicală. Turiştii, care erau din oraşele Braşov, Victoria şi Rm. Vâlcea, s-au întors ieri acasă, după ce drumarii au reuşit să deszăpezească drumul. Stratul de zăpadă a atins în unele zone şi 40 de centimetri. Transfăgărăşanul asigură legătura între judeţele Argeş şi Sibiu este închis oficial opt luni pe an, între 1 noiembrie şi 1 iulie, pe sectorul de drum cuprins între kilometrul 104, Piscu Negru, din judeţul Argeş, şi kilometrul 131, Bâlea Cascadă, din judeţul Sibiu.
Circulaţia rutieră pe DN 1A Ploieşti - Braşov, drum destinat în special maşinilor de mare tonaj, s-a desfăşurat cu dificultate, sâmbătă, din cauza ninsorii abundente, în aceste condiţii Poliţia luând decizia să permită accesul TIR-urilor pe DN 1, pe Valea Prahovei.
În mod normal, maşinile de tonaj greu au acces pe DN 1A, pe Valea Prahovei, doar pe timp de noapte, în cursul săptămânii, însă nu şi pe timpul zilei şi în week-end. Zona critică a traseului de pe DN 1A era la graniţa între judeţele Prahova şi Braşov, în zona localităţilor Cheia şi Măneciu. De asemenea, pe ruta Braşov - Poiana Braşov, din cauza ninsorilor, carosabilul a fost acoperit cu mâzgă şi s-a circulat în condiţii de iarnă, în zonă fiind mobilizate două echipaje de Poliţie Rutieră pentru a dirija circulaţia. Pe ruta Braşov - Predeal traficul a fost îngreunat din cauza poleiului format pe carosabil şi a lapoviţei.
Activitatea în porturile maritime constănţene a fost reluată, ieri, după ce manevrele fuseseră suspendate vineri seară din cauza vântului puternic.
Potrivit reprezentanţilor Căpităniei Zonale Constanţa, ieri-dimineaţă au fost redeschise porturile Constanţa Nord, Midia şi Mangalia, iar singurul în care sunt suspendate în continuare manevrele este Constanţa Sud - fluvial. Specialiştii susţin că şi acesta va deveni operaţional în momentul în care condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.