x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Ministrul Energiei anunță un grup de lucru pentru investițiile în sectorul energetic

Ministrul Energiei anunță un grup de lucru pentru investițiile în sectorul energetic

de Redacția Jurnalul    |    01 Aug 2023   •   21:17
Ministrul Energiei anunță un grup de lucru pentru investițiile în sectorul energetic

Ministrul Energiei Sebastian Burduja anunță constituirea unui grup de lucru, împreună cu reprezentanți ai Ministerului Mediului și cu Hidroelectrica, pentru investițiile în sectorul energetic. Se are în vedere, printre altele, continuarea hidrocentralelor începute înainte de 1989.

„Astăzi am demarat împreună cu colegul meu Mircea Fechet, ministrul mediului, și specialiștii celor două ministere, împreună cu Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, și echipa lui, un grup de lucru comun pentru investițiile în sectorul energetic. Pe de-o parte, vizăm deblocarea proiectelor de infrastructură în hidrocentrale, proiecte începute și înainte de 1989, cu grad de execuție de peste 90%. Pe de altă parte, pregătim noile proiecte strategice ale României, de la Tarnița-Lăpuștești până la Strategia Națională pe Hidrogen și legea pentru centrale eoliene offshore”, a spus, pe Facebook, Sebastian Burduja.

Conform acestuia, impactul asupra mediului trebuie atent evaluat și adresat, cu argumente tehnice solide, pentru a asigura dezvoltarea sectorului energetic românesc în condiții optime.

Burduja susține că toate aceste investiții vor însemna locuri de muncă, facturi mai mici pentru cetățeni și companii și un aer mai curat.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Sebastian Burduja