x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Securitatea naţională e pusă în pericol de clanurile de interlopi, spune şeful SRI

Securitatea naţională e pusă în pericol de clanurile de interlopi, spune şeful SRI

de Agerpres    |    18 Oct 2011   •   10:05
Securitatea naţională e pusă în pericol de clanurile de interlopi, spune şeful SRI

Directorul Serviciului Roman de Informatii (SRI) George Maior a declarat azi, dupa ce a fost audiat la Comisia parlamentara pentru controlul SRI, ca fenomenul crimei organizate a luat amploare in ultima vreme in Romania, apreciind ca in viitorul apropiat va deveni un pericol pentru siguranta nationala.

"Exista harti complete si in ceea ce priveste clanurile si actiunea lor in plan judetean, harti foarte clare facute de SRI transmise Ministerului de interne si organelor de cercetare. Serviciul nu este organ de aplicare a legii este o institutie care prezinta informari. Multe dintre ele au ajutat la destructurari, altele, din pacate, sunt gestionate la nivelul organelor de aplicare a legii in felul in care sunt gestionate. Este o vulnerabilitate dupa parerea mea care trebuie tratata mai adecvat", a declarat Maior.

Directorul SRI a spus ca acest fenomen a evoluat, a crescut "in intensitate si calitate" iar in perioada urmatoare va afecta si securitatea nationala tot mai pregnant.

"Preferam si suntem obligati sa ne ocupam de aspecte de securitate nationala, de infractiunile de drept comun va trebui sa se ocupe foarte intens si nu vreau sa comentez activitatea altor institutii, evident, in primul rand Politia, Ministerul de interne. Noi avertizam asupra acestui fenomen care a crescut in intensitate", a spus seful SRI

"Legat de crima organizata am precizat clar, Serviciul se ocupa de aceasta dimensiune a securitatii nationale la nivel strategic, vorbim de crima organizata transfrontaliera care presupune fenomene foarte grave la adresa securitatii nationale, contrabanda, evaziune fiscala, trafic ilegal de persoane, trafic de droguri, lucruri pe care serviciul le are in vedere permanent", a mai spus Maior.

El a adaugat ca statistic, in ultimii doi ani, au fost transmise de catre SRI fie organelor de cercetare penala, DIICOT, DNA, fie Ministerului de interne, peste 1.500 de informari referitoare la aceste aspecte, iar aceste informari au vizat nu doar aspectele de ordin national ci si pe cele de ordin local, pentru ca fiecare sectie judeteana a Serviciului are ca sarcina informarea factorilor locali despre aceste fenomene.

×