x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şeful ANM avertizează: Ne aşteptăm la o intensificare a fenomenelor meteo extreme!

Şeful ANM avertizează: Ne aşteptăm la o intensificare a fenomenelor meteo extreme!

09 Iul 2013   •   12:03
Şeful ANM avertizează: Ne aşteptăm la o intensificare a fenomenelor meteo extreme!
Sursa foto: INTACT IMAGES/Bogdan Iurascu

Căderea unor cantităţi importante de precipitaţii într-un timp foarte scurt sau schimbarea bruscă a regimului termic de la o zi la alta sunt fenomene ce se vor intensifica în anii următori, a avertizat Ion Sandu, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie. 

"În ultima lună şi jumătate s-au înregistrat căderi importante de precipitaţii într-un timp foarte scurt, precum şi schimbări bruşte de temperatură de la o zi la alta. Astfel de semnale au apărut încă de acum 20 de ani, însă ele au devenit din ce în ce mai frecvente în ultimii 10 ani, cu o intensificare în ultima lună şi jumătate. Dacă temperaturile medii globale vor continua să crească, ne aşteptăm la o intensificare a acestor fenomene meteo de la an la an", a afirmat Ion Sandu în cadrul "Primului seminar regional pentru dezvoltarea politicilor privind managementul secetei la nivel naţional".

Potrivit şefului ANM, prognozele pentru acest an arată că în lunile iulie şi august se vor înregistra precipitaţii scăzute, însă nu se poate vorbi neapărat de apariţia fenomenului de secetă în ţara noastră.

"Totul depinde de modul de distribuţie a precipitaţiilor în perioada următoare. Dacă vor fi câteva zile fără ploaie, de pildă zece, iar apoi va ploua, nu ne vom confrunta cu secetă. Dacă, dimpotrivă, vor fi perioade mari fără precipitaţii, iar apoi va ploua foarte mult într-un interval foarte scurt, atunci va apărea seceta. Principalul motiv este că pământul nu poate absorbi rapid apa căzută într-un interval foarte scurt de timp", a mai spus Sandu, potrivit Agerpres.


×