x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Avertisment din partea seismologilor! Un nou tip de cutremur în țara noastră!

Avertisment din partea seismologilor! Un nou tip de cutremur în țara noastră!

de Redacția Jurnalul    |    15 Feb 2023   •   21:27
Avertisment din partea seismologilor! Un nou tip de cutremur în țara noastră!

A aparut un tip nou de cutremur în România, scrie Antena3 CNN. În acest fel a fost  descris de seismologi l de 5,7 cutremurul produs ieri în Gorj, el neputând fi explicat cu datele pe care INFP le deține în prezent.

În opinia seismologilor, cutremurul de 5,7 produs ieri cu epicentrul în Oltenia, Gorj are atribuită o nouă categorie de risc, mai ales că nu există suficiente date științifice, pentru că zona nu a fost monitorizată seismologic, nepunând probleme până acum.

Astfel,  în perioada următoare vor  fi instalații noi, senzori față de cei existenți, mult mai sensibili, care vor aborda o imagine mai clară asupra mișcării faliilor, mai scrie Antena3CNN.

În prezent, zona unde s-au produs cutremurele este monitorizată  de 5 stații seismologice. Însă, în urma activității ridicate din ultimele zile Institutul Național de Fizică a Pământului a anunțat montarea altor 3 stații.

"Avem o echipă de colegi care au plecat în zona unde s-au produs cutremurele pentru a îndesi rețeaua de stații seismice pe care le avem în zonă", a spus Constantin Ionescu, INFP.

Acestea vor fi dotate cu 2 tipuri de senzori care vor ajuta cercetătorii să adune cât mai multe date despre viitoarele cutremure.

"Avem și un senzor care pe baza măsurătorilor estimăm pagubele în zona respectivă. Se numește accelerometru.

În plus se vor instala și 5 stații de GPS cu care vom măsura deplasările faliilor din zonă sau micro faliilor, segmentelor de falie care sunt în zona respectivă", a mai spus Constantin Ionescu, INFP.

×
Subiecte în articol: seismologi cutremur avertisment