x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Noi măsuri de semnalizare și avertizare referitoare la limita de înălțime de la Pasajul Unirii

Noi măsuri de semnalizare și avertizare referitoare la limita de înălțime de la Pasajul Unirii

de Redacția Jurnalul    |    19 Ian 2023   •   18:40
Noi măsuri de semnalizare și avertizare referitoare la limita de înălțime de la Pasajul Unirii
Sursa foto: Hepta

Primăria Sectorului 4 anunță că în ședința de joi a Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București a fost aprobat planul de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii.

„În ședința Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București a fost aprobat planul de măsuri suplimentare de semnalizare a înălțimii maxime admise de 3,5 metri, pentru circulația vehiculelor prin Pasajul Unirii. Planul a fost elaborat de către echipa de management tehnic a Sectorului 4 al Municipiului București, în colaborare cu specialiștii Brigăzii de Poliție Rutieră, ai Comisiei Tehnice de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București și ai Universității Tehnice de Construcții București, ca urmare a incidentelor petrecute atât în interiorul Pasajului Unirii, cât și în exteriorul acestuia, în perioada septembrie 2022 - ianuarie 2023. Scopul acestor măsuri suplimentare de semnalizare a regimului de înălțime instituit pentru circulația prin Pasajul Unirii este acela de a reduce la maximum posibil numărul incidentelor similare celor care au avut loc în ultimele cinci luni la nivelul pasajului rutier”, anunță Primăria Sectorului 4.

Perioada de implementare a acestor măsuri va fi de aproximativ 60 de zile, interval condiționat de timpii de livrare a sistemelor de semnalizare și avertizare care au fost aprobate în ședința de joi.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm faptul că înainte de a redeschide circulația în Pasajul Unirii în luna septembrie a anului trecut, sistemele de presemnalizare și semnalizare referitoare la limita de înălțime maximă admisă de 3,5 metri pentru circulația prin Pasajul Unirii, precum și lucrările de implementare a acestor sisteme au primit aviz de la Comisia Tehnică de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului București. Precizăm încă o dată că lucrările efectuate în anul 2022 au vizat exclusiv punerea în siguranță a Pasajului Unirii, pentru ca, în următoarele etape, să fie abordate și problemele
structurale ale Planșeului Unirii, precum și consolidarea și hidroizolația Pasajului Unirii. De asemenea, menționăm că executantul lucrărilor de punere în siguranță a Pasajului Unirii este firma Bog`Art, desemnată ca fiind compania de construcții a anului 2022 în România, iar proiectarea tehnică a fost realizată cu sprijinul specialiștilor de la Universitatea Tehnică de Construcții București”, se menționează în comunicat.

Primăria Sectorului 4 precizează că, în urma incidentelor de circulație petrecute în perioada septembrie 2022 – ianuarie 2023, toți conducătorii auto implicați în incidentele mai sus menționate au fost sancționați pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere și a regulilor de circulație.

„Totodată, asigurăm participanții la trafic că echipa de specialiști a Sectorului 4 al Municipiului București va depune în mod responsabil, în permanență, toate eforturile pentru a crește gradul de siguranță în exploatarea acestor lucrări de infrastructură”, se menționează în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pasaj unirii semnalizare