x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şerbănescu la şefia DNA?

Şerbănescu la şefia DNA?

17 Sep 2008   •   00:00

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis luni seară preşedintelui ţării propunerea de numire a Monicăi Şerbănescu la şefia DNA.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a trimis luni seară preşedintelui ţării propunerea de numire a Monicăi Şerbănescu la şefia DNA.

Astfel, oficialul nu a ţinut cont de recomandarea consultativă a CSM, prin care Consiliul s-a împotrivit acestei numiri, cu patru voturi din şapte. Ce aşteaptă ministrul Predoiu de la şeful statului? Practica prezidenţială în această materie arată ca un joc de alba-neagra. În două situaţii similare – cazurile procurorilor Vasile Doană şi Mircea Zărie, avizaţi negativ de CSM –, Traian Băsescu a acţionat total diferit: pe Doană l-a respins, pe Zărie l-a numit. În ordine cronologică, preşedintele a zis întîi ba, apoi da. După modelul “mă iubeşte – nu mă iubeşte”, acum ar fi rîndul unui “ba”. (V.F., M.P.)

×
Subiecte în articol: observator