x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

de Redacția Jurnalul    |    11 Apr 2023   •   15:00
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în Sâmbăta Mare

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional Otopeni, anunță Patriarhia Română.

„Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2023, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, şi va fi oferită, ca întotdeauna, delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internaţional ”, transmite Patriarhia Română.

Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui apoi Lumina Sfântă fiecărei parohii.

În aceeași seară, în intervalul orar 19.00 – 20.30, va avea loc pe Colina Bucuriei ceremonia primirii Sfintei Lumini în Catedrala Patriarhală.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: sfanta lumina otopeni