x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sfaturi rutiere pentru sărbători liniştite

Sfaturi rutiere pentru sărbători liniştite

19 Apr 2011   •   18:46

Ne gândim cu bucurie şi speranţă la Sfintele Sărbători Pascale, de care ne mai despart câteva zile. Însă din­co­lo de asta, aşa cum ne-am obişnuit an de an înainte de sărbători, aglome-raţia va fi în floare. Haos în trafic şi febra cumpărăturilor lăsate ca de obicei pe ultima sută de metri. Aşa că trebuie să ne înarmăm cu multă răb­da­re şi mai ales cu mai multă atenţie în trafic, indiferent dacă suntem şoferi sau pietoni.

„Întrucât în perioada imediat următoare se vor desfăşura manifes­tări religioase la care se preconizează participarea unui public numeros şi implicit înregistrarea unui flux important de persoane şi au­to­vehicule spre zonele comerciale, în ve­de­rea apro­vi­zionării populaţiei, precum şi în preajma lă­ca­şelor de cult religios, e bine să se ţină sea­ma de recoman­dă­rile noastre pentru a evita incidente­le în trafic şi a ne putea bucura liniştiţi de sărbători”, a de­cla­rat Lucian Di­niţă, şeful Di­rec­ţiei Rutiere. Deşi par uneori nişte simple sfaturi pe care nu de puţine ori le ig­no­răm, e bine totuşi să le aveţi în vedere înainte de a pleca la drum. Căci, vor­ba aceea, „paza bună trece primejdia­ rea”!

1. Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
2. Circulaţi cu viteză redusă în zonele aglomerate;
3. Opriţi autovehiculele doar în locurile special amenajate, pentru a nu stânjeni circulaţia celorlalte ve­hi­cule şi a preveni apariţia blocajelor;
4. Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic;
5. Folosiţi luminile de întâlnire, atât ziua, cât şi noaptea, pe timp de ploaie torenţială sau ceaţă densă;
6. Păstraţi o distanţă cores­pun­ză­toare faţă de autovehiculul din faţa dumneavoastră pentru a putea evita producerea unui eveniment rutier;
7. Folosiţi centura de siguranţă - vă poate salva viaţa în caz de accident;
8. Evitaţi să conduceţi dacă sunteţi obosit! În cazul în care veţi par­curge o distanţă mai mare, eta­pi­zaţi-vă că­lă­toria, fiind indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţe­le.

Săptămâna trecută, la nivel na­ţio­nal s-au produs 59 de accidente gra­ve de circulaţie, soldate cu decesul a 11 persoane şi rănirea gravă a al­tor 57. Potrivit informaţiilor Direcţiei Ru­tiere, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se înregistrează cu nouă accidente grave mai puţin, o reducere a numărului persoanelor decedate cu două şi reducerea numărului persoanelor rănite grave cu cinci. Principalele cauze generatoare ale acestor accidente rutiere au fost traversarea neregulamentară a pie­to­nilor (18,64%) şi viteza neregulamentară (15,25%). Sărbători fericite în si­guranţă!

×
Subiecte în articol: observator trafic rutier