Sfinţii Petru şi Pavel, următorii lui Hristos

29 iunie ● Cei dintîi între apostoli
În fiecare an, la 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cei mai înfocaţi mărturisitori ai credinţei în Iisus Hristos, care au trăit potrivit învăţăturii Lui şi au murit pentru El.

29 iunie ● Cei dintîi între apostoli
În fiecare an, la 29 iunie, Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, cei mai înfocaţi mărturisitori ai credinţei în Iisus Hristos, care au trăit potrivit învăţăturii Lui şi au murit pentru El.

Adesea în lanţuri, în închisori, prigonit, bătut, flămînd, după cum spune chiar el în diversele epistole pe care le trimitea creştinilor pentru a-i întări în credinţă, Sfîntul Pavel a rămas pentru noi toţi o pildă vie de mărtusire a lui Hristos. Deseori spunea "Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine" şi "Fiţi următorii mei, cum şi eu sînt al lui Hristos". 

CĂLĂTOR CU HRISTOS.  Sfîntul Apostol Pavel nu l-a cunoscut personal pe Hristos, el fiind pe atunci rabinul înflăcărat cu numele Saul. S-a născut în Tars din părinţi evrei bogaţi, de la ei avînd şi dreptul la cetăţenie romană. A învăţat la marile şcoli de acolo, însuşindu-şi foarte bine limba greacă. Despre convertirea lui la creştinism sînt informaţii în Faptele Apostolilor. Se spune acolo că Saul, luînd scrisori de împuternicire de la mai marele preoţilor din Tars, a plecat spre Damasc, oraş aflat la 200 km de Ierusalim. Scopul călătoriei era să-i prindă pe creştinii de acolo, dar pe drum i s-a întîmplat minunea: ziua în amiaza mare i s-a arătat Iisus într-o lumină orbitoare, spunîndu-I: "Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? Iar el a zis: Cine eşti, Doamne? şi Domnul i-a spus: Eu sînt Iisus, pe care tu Îl prigoneşti" (Fapte 9, 4-5). Orbit, Saul a fost dus de garda sa la Damasc, unde a primit botezul de la preotul Anania. Saul a devenit Pavel, cel care mai tîrziu a fost numit Apostolul Neamurilor, întrucît, căindu-se de răul pe care îl făcea creştinilor şi devenind el însuşi creştin, a plecat să spună lumii întregi despre Iisus, Dumnezeul cel adevărat.

De aici înainte, viaţa lui Pavel s-a transformat într-o călătorie care nu s-a sfîrşit decît o dată cu viaţa lui pămîntească. A scris 14 epistole care se găsesc în Noul Testament. Se crede că Pavel ar fi murit după ce a fost închis a doua oară la Roma, în anul 67, pe vremea lui Nero.

PIATRA CREDINŢEI. Sfîntul Petru, fratele Sfîntului Andrei, este originar din Betsaida, şi era pescar atunci cînd Mîntuitorul l-a chemat la apostolie. Din Simon, simplul pescar, a devenit Petru, pescarul de oameni. Petru sau Chifa, adică "piatră", este numele care defineşte tăria de caracter şi a credinţei lui. Era atît de înfocat în credinţă, încît, atunci cînd au venit iudeii să-L ia pe Iisus spre a-L răstigni, Petru a tăiat urechea unui soldat. S-a lepădat de învăţătorul lui în noaptea răstignirii, dar a plîns cu amar şi a venit cu mai multă credinţă şi statornicie la Iisus. Informaţiile privind activitatea sa misionară sînt destul de reduse. Se crede că a propovăduit în Ierusalim, în Iudeea, Samaria, în Asia Mică, pînă în Babilon. Tradiţia leagă cea mai mare parte a misiunii sale de Antiohia. A ajuns la Roma în vremea celei de-a doua captivităţi a Sfîntului Pavel. S-a săvîrşit şi el tot prin moarte martirică, fiind răstignit cu capul  în jos.

Duminica Sfinţilor Români

Astăzi este şi Duminica Sfinţilor Români, sărbătoare care a fost instituită de Biserica Ortodoxă Română în 1992, pentru a fi sărbătoriţi astfel toţi sfinţii ştiuţi şi neştiuţi care au trăit pe pămîmt românesc. De atunci, în fiecare an, în Duminica a 2-a după Rusalii, în toate bisericile sînt pomeniţi în cîntări sfinţii români.
Unul dintre lăcaşurile cu acest hram este Mănăstirea Duminica Sfinţilor Români din Popeşti-Leordeni, care a fost sfinţită în 2006 de Patriarhul Teoctist. Această ultimă ctitorie a sa era una la care ţinea foarte mult, mai ales că acolo sînt Atelierele Institutului Biblic şi de Misiune al BOR, dorind prin aceasta să reînvie ceea ce a fost Schitul Maicilor înainte de demolare.

"Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mînie, nu gîndeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată". (Corinteni I,  13, 3-8)