Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am încercat şi eu, o singură dată, să-mi fac un selfie, dar am rămas şocată de propria mea boccialitate (însuşirea de a fi bocciu) şi nu doar că l-am şters imediat din telefon dar a doua oară nici n-am mai încercat. Ceva mai urât decât mine nu poate fi decât ideea de Băsescu – premier. Îi admir însă pe cei pentru care self-ul e atât de bine conturat, încât şi produsul finit, selfie-ul, să fie pe măsura acestuia. Un selfie la vremea lui face cât zece gutui (n-am găsit altă rimă). În ideea asta, am remarcat selfie-ul făcut de EBA şi de Udrea şi am rămas, cum era şi normal. Impresionată. Iar. Cu un self atât e bine definit, selfie-ul nu poate fi decât o reuşită. Banal pentru cele două militante politice, obişnuite atât de mult cu succesurile.
Uite, aşa se face politică: îţi faci un selfie, îl dai la toată lumea să se uite la el, îţi mai dă unul un like, îţi mai comentează unul bretonelul, te mai share-uieşte unul… şi gata. E, aşa da! Trăim o nouă eră a politicii. Dacă şi Obama şi-a făcut campanie pe Facebook, nu văd de ce fetelor noastre nu le-ar ieş figura. La urma urmei, e chiar mai uşor şi mai ieftin (nu mai dai banii pe benzină că şi-aşa a scumpit-o Ponta), nu trebuie să mai baţi ţara în lung şi-n lat. Îţi tragic un selfie şi ceri commenturi şi like-uri. Pe baza lor, îţi faci programul politic astfel încât să complimentezi commenturile şi like-urile şi gata, în cabina de vot, utilizatorul nostru votant ţi-a făcut visul realitate.
Dacă eram pe vremea mea, îmi făceam un poster cu fetele astea finuţe, mare cât peretele, şi mi-l lipeam în camera mea, să le văd mereu. Toate prietenele mele care veneau la mine ar fi vrut să-l aibă şi ele şi ar fi încercat să mă mituiască cu cele mai tari poze cu rockeri, dar eu nu şi nu. N-aş fi renunţat la aşa ceva nici măcar pentru o poză cu Slash manevrându-şi chitara la bustul gol, cu nelipsita lui ţigară în colţul gurii.
Dar, cum, din păcate, posterele lipite pe pereţi nu mai sunt în trend, am să încerc să fac cumva să mi-l pun pe desktop. Sau poate să mi-l printez şi să-l lipesc pe şestache undeva pe casa scării. Spun “pe şestache” pentru că nu ştiu ce pasiuni politice au vecinii mei şi nu vreau să le jignesc inteligenţa. Poate lor nu le place Udrea, cum îmi place mie. Poate că nu le place nici EBA, aşa cum îmi place mie. Dacă e să mă gândesc că la noi, în sectorul trei, pedelistul Negoiţă a fost nevoit să se care în favoarea pesedistului Negoiţă, atunci pot să speculez că s-ar putea să nu le placă acest posibil manifest politic. Dar degeaba suntem noi răi. Cele două prea bestiale militante pemepiste de fapt nu militează pentru ele, ci pentru noi toţi. Iar ceea ce seamănă cu reclama unei vopsele de păr este, de fapt, manifestul politic al viitorului. Brrrrrr!
