Şi tu zici “da”

Îmi plac telespectatorii care sună la emisiuni în direct, fie la radio, fie la televizor. Îmi plac încă şi mai mulţi acei telespectatori care sună în fiecare ediţie a emisiunilor. Dar cel mai mult îmi plac cei care sună, aşteaptă o grămadă ca să le vină rândul şi apoi răspund monosilabic la întrebări care ar trebui măsurate cu metrul de croitorie: “Bună ziua, doamnă, vă mulţumim că sunteţi în direct cu noi! Dumneavoastră ce părere aveţi, este bine că Băsescu n-a fost invitat la şedinţa solemnă a Senatului sau e bine c-a stat la el acasă, cu telecomanda-n mână, să se uite la un meci de fotbal în reluare din Campionatul Mondial care se desfăşoară în aceste zile în îndepărtata Brazilie?”. “Da”.

Un pic derutat, moderatorul e… ăăă… un pic derutat, dar se regrupează iar, cu aceeaşi întrebare, dar formulată diferit: “Vi se pare normal ca preşedintele unei ţări să nu fie prezent la această şedinţă sau mai degrabă vi se pare că faptul că n-a fost invitat poate fi interpretat drept un afront la insituţia prezidenţială?”, “Mi se pare un afront”.

Dacă socotim că, într-o secundă, o persoană spune cam două cuvinte, e clar că mai mult de două secunde, doamnei nu-i ia ca să răspundă la întrebare. Mi se pare că trebuie să ai un anume tip de personalitate, vulcanică, energică, expansivă, ca să vrei cu atâta ardoare să-ţi exprimi punctul de vedere, să te epuizezi în minute lungi de aşteptare, să tropăi pe lângă telefon aşteptând să-ţi vină rândul la discuţii, realizatorii emisiunii să-şi pună speranţa-n tine că eşti deştept, că vii cu un punct, poate, inedit de vedere, să ai o perspectivă colosală asupra unei trebi cotidiene de maaaare interes. Şi tu zici “da”. Un mare fleoşc din care nu câştigă decât compania de telefonie mobilă sau, mă rog, furnizorul de servicii de comunicare.

Ar fi fost mai bine dacă măcar făceai o farsă la telefon, din alea de care făceam noi când eram mici; sunam la numere aiurea, ni se răspundea, iar noi întrebam “bună ziua, sunteţi pe fir?”, “da”, “atunci daţi-vă jos” şi închideam repede. Ar fi fost măcar mai distractiv, mai entertaining, mai destindeai atmosfera. Şi tu zici “da”. Urmăresc cu destul de mare interes aceste emisiuni interactive cu telespectatorii sau cu ascultătorii, pentru că mă fascinează oamenii şi mă interesează abordări dintre cele mai diverse ale aceluiaşi subiect. Şi tu vii la emisiune şi zici “da”. Măcar un schimb de reţete, ceva, sau “mă scuzaţi, cred c-am greşit emisiunea”, dar să zici “da”…