Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Sibiu, Luciana Baltes, identitatea copilului gasit mort in aprilie pe un teren viran situat langa calea ferata dintr-un cartier marginas al Sibiului nu a fost deocamdata stabilita.
"Nu au fost identificate elemente din care sa rezulte ca moartea a fost violenta. Nu s-a putut stabili cauza decesului, urmand sa fie efectuate doua examene, respectiv toxicologic si histopatologic. Pana in acest moment, identitatea acestui copil nu a fost stabilita", a spus Baltes.
Ea a afirmat ca un artist criminalist din cadrul Inspectoratului de Politie Bihor a realizat reconstructia faciala a copilului, care are ten alb, corpolenta normala, inaltime de 100 de centimetri, varsta aproximativa intre trei si cinci ani, par blond, fir drept, tuns scurt, dantura completa.
Purtatorul de cuvant al Politiei Judetene Sibiu, Luciana Baltes, declara, in 27 aprilie, ca baiatul a fost gasit de catre o femeie, pe un teren viran situat intre sosea si calea ferata dintr-un cartier marginas al municipiului Sibiu.
"A fost identificat cadavrul unui baiat in varsta de aproximativ patru-cinci ani, acoperit pana la gat cu un sac de gunoi de culoare neagra. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Clinic Judetean de Medicina Legala Sibiu, iar in urma necropsiei nu au fost identificate elemente din care sa rezulte ca moartea a fost violenta", spunea Luciana Baltes.
Potrivit acesteia, copilul era imbracat cu o bluza cu maneci lungi, cu dungi orizontale de culoare albastru, alb, galben si portocaliu, o bluza cu maneca lunga de culoare crem, un hanorac albastru, fara maneci, colanti de culoare bleumarin cu dungi orizontale de culoare gri dechis, lenjerie intima de culoare roz. Langa cadavrul baiatului au mai fost identificate o pereche de chiloti de culoare portocalie si o camasa de dama marimea 46, in carouri alb cu negru.
Luciana Baltes declara ca in baza de date a Politiei nu exista vreun copil declarat disparut care sa aiba semnalmentele celui gasit mort in zona caii ferate in municipiul Sibiu.