x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Şicanare în trafic și șofer amenințat, în Sectorul 4 al Capitalei. Agresorii au fost săltați și sunt cercetați

Şicanare în trafic și șofer amenințat, în Sectorul 4 al Capitalei. Agresorii au fost săltați și sunt cercetați

07 Oct 2022   •   18:10
Şicanare în trafic și șofer amenințat, în Sectorul 4 al Capitalei. Agresorii au fost săltați și sunt cercetați

Un șofer a fost ameninţat cu obiecte contondente în urma unei şicanări în trafic, în Sectorul 4 al Capitalei. Mai multe probe au fost ridicate de poliţişti, iar agresorii sunt cercetați.

Poliţiștii din Capitală, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare joi două mandate de aducere, emise pe numele a doi bărbați, de 19, respectiv 43 de ani, cercetați pentru amenințare.

Cercetările au început pe 22 septembrie, când polițiștii au fost sesizaţi de către un bărbat că în aceeași zi, în urma unei șicanări în trafic, ar fi fost amenințat de către doi șoferi, într-o zonă din Sectorul 4 al Capitalei.

În urma cercetărilor a rezultat presupunerea că autorii ar fi doi bărbați de 19, respectiv 43 de ani.

Probatoriul a scos la iveală că joi, 22 septembrie a.c., în timp ce se aflau la o intersecție din Sectorul 4, cei doi bănuiți, în urma unei șicanări în trafic, ar fi amenințat persoana vătămată, folosind în acest scop obiecte contondente.

Cei doi bărbați au fost prinși joi și duși la audieri. De asemenea, s-au făcut două percheziții asupra autoturismelor folosite de către suspecți, în urma cărora au fost identificate și ridicate mai multe probe și mijloace de probă.

Cei doi au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, după care instanța a decis control judiciar.

(sursa: Mediafax)

×