Aceştia cer acordarea unui spor de risc de 25% din salariu, precum şi acordarea fondului pentru administratorii pădurilor persoanelor fizice care deţin până la 30 de hectare de pădure.
"Sunt peste 500.000 de oameni care nu au bani să administreze şi să păzească pădurile. Astfel, silvicutorii administrează 800.000 de hectare pentru care nu primesc niciun ban", a spus Marian Stoicescu.
La protestul de mâine vor participa aproximativ 150 de pădurari din toate judeţele ţării. Reprezentantul Consilva a precizat că în situaţia în care revendicările nu vor fi soluţionate, vor protesta din nou pe 29 octombrie. Potrivit lui Stoicescu, în România sunt aproximativ 18.000 de pădurari şi tehnicieni publici, atât în sectorul de stat, cât şi în sectorul privat.
Citește pe Antena3.ro