x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Simona Halep, după audieri: „Se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa”

Simona Halep, după audieri: „Se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa”

de Redacția Jurnalul    |    09 Feb 2024   •   17:35
Simona Halep, după audieri: „Se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa”
Sursa foto: Hepta

După trei zile de audieri, Simona Halep a făcut primele declarații, vineri după-amiază, imediat după ieșirea din sala de judecată. Jucătoarea română s-a arătat optimistă în ceea ce privește verdictul. Ea a spus că această audiere i-a dat șansa de a-și prezenta apărarea.

"Nu pot să spun nimic de la audieri, dar vă pot să spun că audierea mi-a dat șansa să-mi prezint apărarea. Încrederea mea e intactă, se va demonstra că nu am avut niciodată intenția de a mă dopa. Am încredere că adevărul va ieși la suprafață.

”Abia aștept să revin pe teren și aștept să încerc să fac tot ce pot acolo. Vom vorbi când o să am posibilitatea. Mulțumesc că ați stat aici, în frig și ploaie. Vom vorbi.”, a spus Simona Halep, la ieșirea din sala de judecată.


Românca ami spus că nu știe când va veni verdictul mult așteptat, unul care ar putea să îi relanseze cariera sau să îi pună capăt definitiv.

Decizia TAS poate să vină în câteva săptămâni, cel mai probbail la începutul lunii martie, conform unor estimări raportate la cazuri anterioare.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: simona halep audieri dopaj