x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Sistemul medical, lovit iar de tehnologie

Sistemul medical, lovit iar de tehnologie

de Monica Cosac    |    13 Ian 2016   •   15:05
Sistemul medical, lovit iar de tehnologie
Sursa foto: Adrian Manolache

Marți dimineaţă, asiguraţii la sistemul public de sănătate din toată ţara nu au avut acces la serviciile medicale la care au dreptul, pentru că sistemul electronic de citire a cardurilor s-a blocat din nou. Conducerea CNAS a anunţat că a apărut o eroare în sistem, care a fost remediată într-o oră.

Sistemul cardurilor de sănătate s-a blocat pentru a doua oară într-o săptămână, iar bolnavii au primit doar consultaţii, însă nu şi reţete sau trimiteri. Medicii nu au putut verifica dacă pacienţii sunt asiguraţi sau nu şi riscă să nu li se deconteze roserviciile acordate offline. Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea, a explicat că unul dintre servere s-a blocat şi a trebuit restartat. „Nu am spus niciodată că sistemul este perfect. E un sistem informatic care are 60.000 de utilizatori. Este accesat de 15.000 de ori pe secundă”, explică şeful CNAS erorile Sistemului Informatic Unic Integrat (SIUI).Blocarea sistemului informatic nu mai este o surpriză pentru furnizorii de servicii medicale, pentru că probleme similare apar aproape zilnic. Ba pică serverul, ba apar pene de curent, ba intră prea mulţi medici pe platforma impusă de autorităţi, iar SIUI nu mai face faţă. Chiar şi când, teoretic, este funcţional, sistemul încarcă datele foarte greu. Medicii de familie spun că sunt zile în care nu pot accesa sistemul pe toată perioada programului, iar reprezentanţii organizaţiilor de pacienţi atrag atenţia că erorile sunt tot mai frecvente în ultimul timp.De fiecare dată când apar blocaje, Ciurchea afirmă că pot fi acordate consultaţii offline, care, ulterior, trebuie introduse în sistem, în maximum 72 ore. Asta dacă SIUI nu pică din nou.

Până acum, cei care au plătit într-un fel sau altul pentru blocajele SIUI sunt medicii şi pacienţii, nu şi furnizorii softului autorizat. Cardul de sănătate este doar ultima componentă a unei platforme informatice care trebuia să facă ordine într-un sistem medical corupt şi ar fi trebuit implementat de vreo opt ani. Proiectul a fost amânat de nenumărate ori, iar la contractele de informatizare semnate de autorităţi au fost adăugate, de-a lungul anilor, zeci de acte adiţionale. Iniţial, costul sistemului informatic era în jur de 100 de milioane de euro, dar s-a ajuns cu actele adiţionale la încă 68 de milioane de euro – conform academicianului Mircea Ifrim.

În ciuda haosului creat, conducerea CNAS continuă să susţină că nu sunt probleme.





 

×