x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Site-urile băsiste plătite din mită!

Site-urile băsiste plătite din mită!

16 Feb 2015   •   18:47
Site-urile băsiste plătite din mită!
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Dosarul Gala Bute a fost extins ieri de procurorii DNA prin trei noi acuzaţii de luare de mită aduse Elenei Udrea. Ca atare, DNA a cerut ieri un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea.

Prin noile acuzaţii aduse, DNA o include pe Udrea în categoria selectă a celor care luau “morman” de bani. Cărăuşii şpăgii erau Ştefan Lungu, consilierul personal al Elenei Udrea, şI Gheorghe Nastasia, secretarul general al MDRT. Parte din bani au fost folosiţi pentru finanţarea site-urilor băsiste şi pentru achitarea creditului luat de Obreja de la BRD pentru Gala Bute.

Cele trei cazuri în care este nominalizată Elena Udrea au legătură cu finanţarea de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company SA, SC Kranz Eurocenter SRL şi SC Consmin SA. Şpaga era standard - 10% din valoarea contractelor - sumă pentru care firmele aveau garantată plata la timp a facturilor de către MDRT.

Mită pentru imagine
Procurorii susţin că, în 2010, Elena Udrea ar fi primit, indirect, pentru sine şi pentru altul, mai multe foloase materiale de la SC Termogaz Company SA condusă de Adrian Gardean, pentru a aproba finanţarea la timp a contractelor de lucrări încheiate pentru programul “Schi pentru România”.

Termogaz Company S.A. a transferat 695.367,06 lei în patrimoniul inculpatului Lungu Ştefan, consilierul personal al ministrului, prin intermediul mai multor contracte fictive de achiziţie. Suma reprezintă 10% din valoarea plăţilor efectuate de minister către UAT Cavnic şi UAT Borsec în contul lucrărilor efectuate de S.C. Termogaz Company S.A. “Lungu a folosit banii în interes personal, iar parţial, la cererea ministrului Udrea, pentru plata unor servicii de publicitate şi monitorizare a mediului online de care au beneficiat aceasta şi PDL”, se arată în comunicatul DNA.

900.000 de euro cash, 3 milioane de lei lui Obreja
Cea mai mare mită ar fi fost luată în urma finanţării de către MDRT a contractelor încheiate de Termogaz Company şi SC Kranz Eurocenter SRL cu UAT Lupeni şi UAT Petroşani.

Mecanismul de transfer al mitei a fost devoalat de Gheorghe Nastasia, secretarul general al ministerului, pe vremuri omul de casă al Elenei Udrea. În 2011, Udrea a cerut şi a primit de la inculpatul Gardean Adrian, pentru sine şi pentru altul, 10% din plăţile efectuate de minister pentru Termogaz şi Kranz Eurocenter.

Pe 7 februarie 2011, Udrea i-a cerut lui Gardean ca din banii primiţi de la minister să facă mai multe “sponsorizări”, transmiţându-i că trebuie să discute detaliile cu Nastasia. Urmare acestei solicitări, în vara anului 2011, Gardean i-a înmânat 200.000 euro cash lui Ştefan Lungu, care i-a predat lui Nastasia. Sesizând pericolul, Nastasia returnează banii după o zi, invocând riscul ca fapta să fie denunţată organelor de urmărire penală.

Pe 6 octombrie 2011 Gardean îi dă 900.000 de euro cash (!!!) lui Nastasia, în contul încasărilor care urmau să fie realizate de firmele sale de la MDRT. Suma este însă insuficientă. “Nastasia i-a transmis lui Gardean, la cererea lui Udrea Elena Gabriela, că suma remisă nu acoperea procentul solicitat de ministru, având în vedere valoarea totală a plăţilor care urmau să fie efectuate către cele două societăţi, iar pentru diferenţă i-a cerut virarea sumei de 3.000.000 lei în conturile unei societăţi controlate de Obreja Rudel”, se arată în comunicatul DNA. Cei 900.000 de euro cash au fost predaţi de Nastasia ministrului Udrea, iar diferenţa de 3.000.000 lei a fost transferată de Termogaz în contul S.C. Europlus Computers S.R.L. la data de 28.12.2011, în baza unui contract fictiv de publicitate. Obreja a folosit banii pentru a plăti restul creditului luat de la BRD pentru finanţarea Galei Bute.

Cazul Topoliceanu-Consmin SA
Un alt caz de mită are legătură cu plăţile efectuate de Compania Naţională de Investiţii (CNI) către SC Consmin SA. Astfel, în perioada 2010 - 2011, Elena Udrea, împreună cu Ana Maria Topoliceanu, directorul CNI la data faptelor şi suspectă în această cauză, ar fi primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul SC Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor. După ce CNI făcea plăţile către firma Consmin, administratorul societăţii transfera 10% din suma încasată către societatea controlată de Ştefan Lungu, SC Last Time Studio SRL, în baza unor contracte de consultanţă fictive. În acest mod, s-au realizat cinci plăţi, în valoare totală de 335.486 de lei.

La rândul său, Ştefan Lungu i-ar fi dat banii primiţi lui Liberiu Tudor Breazu, persoană apropiată de Udrea şi de Topoliceanu. O parte din bani au ajuns cash la Topoliceanu, care i-ar fi predat Elenei Udrea, iar diferenţa ar fi fost folosită de Breazu "pentru a plăti diferite cheltuieli ale lui Udrea Elena sau ale lui Topoliceanu Ana Maria", mai susţin procurorii.

Udrea: DNA pune presiune pe justiţie
“Noua cerere formulată de DNA către Parlament pentru arestarea preventivă a Elenei Udrea reprezintă un exces. (…) Spectacolul generat astăzi, prin noua cerere de arestare, face parte dintr-o strategie de a pune presiune pe completul de judecată de la Înalta Curte care va judeca mâine contestaţia depusă de avocaţii Elenei Udrea, în contextul în care există şanse foarte bune ca aceasta să fie aprobată”, se arată într-un mesaj postat pe pagina de facebook a Elenei Udrea semnat e echipa de comunicare.

“În toate cazurile în care s-a cerut arestarea preventivă, există doar denunţuri, nicio probă concretă. Toţi cei care fac denunţuri împotriva Elenei Udrea sunt liberi, mulţi având doar calitatea de martor – denunţător (nici măcar de suspecţi). (...) Pare evident că se doreşte “îngroparea Elenei Udrea în dosare”, iar această morişcă s-a pus în funcţiune după denunţul făcut la DNA pe 30 ianuarie împotriva generalului Florian Coldea şi după interviul acordat la Hotnews”, se mai arată în comunicat.


×