În momentul în care vă prezentați la o stație ITP, inspectorul are obligația de a vă informa că există posibilitatea ca vehiculul să fie selectat în vederea reverificării în prezența unui specialist RAR, informează autotestmagazin.ro.
Vehiculul este reverificat de inspectorii RAR
Important de subliniat este faptul că această procedură poate fi urmată și de alte consecințe, inclusiv timp suplimentar de aşteptare.
În toate cazurile, reverificările efectuate de inspectorii RAR vor acoperi integral planul de operaţiuni corespunzător categoriei vehiculului.
Cu alte cuvinte, vehiculul poate fi reținut în stație maximum 45 de minute, după finalizarea verificărilor din planul de operațiuni, la solicitarea RAR, efectuată prin mijloace informatice sau prin intermediul personalului său abilitat, în vederea reverificării ulterioare cadrului stației ITP respective, atât a vehiculului inspectat, cât și a modului în care inspectorul tehnic a respectat cerințele și procedura de efectuare a ITP, inclusiv prin asistarea acestuia la efectuarea inspecției tehnice.
Selectarea vehiculelor este aleatorie
Aplicaţia informatică de gestionare a activităţii ITP este o aplicaţie online utilizată în cadrul tuturor staţiilor ITP autorizate la nivel naţional, iar selectarea vehiculelor ce urmează a fi reverificate de inspectorii RAR se efectuează prin intermediul unui algoritm aleatoriu, fără să cuantifice diverşi parametri precum: marcă, zonă geografică, proprietar, rezultatul obţinut în urma efectuării ITP (ADMIS sau RESPINS) etc.
Reinspecția reprezintă o pârghie importantă a legislației în vigoare pentru realizarea verificărilor privind supravegherea agenţilor economici autorizaţi şi a îndeplinirii parametrilor de calitate necesari în desfăşurarea activităţii de ITP.
Mai exact, supravegherea este realizată prin reverificarea unui mic procent din numărul vehiculelor inspectate, procentul fiind diferit şi stabilit în conformitate cu gradul de performanţă al fiecărei stații de ITP în parte, inclusiv al inspectorilor tehnici care activează în staţia respectivă, cuantificându-se prin intermediul acestei aplicaţii informatice şi calitatea inspecţiilor tehnice periodice efectuate.